FRUMUSETE

Lăsarea pleoapelor nu trebuie să fie o problemă: Remediile naturale care estompează acest efect

Foto: abrewdentistry.com

Mai serioasă decât pare, problema pleoapelor căzute nu doar că ne face să părem mai în vârstă, ci şi să ne strice vederea. Există trucuri prin care putem corecta acest neajuns.

Pleoapele căzute pot genera apariţia astigmatismului, vederii parţiale şi durerilor severe de cap. Mai mult decât atât, această problemă îţi poate scădea încrederea în sine şi poţi pica pradă complexelor emoţionale. Poţi preveni acest parcurs nedorit, punând în aplicare aceste trucuri care te ajută să îmbunătăţeşti aspectul privirii.

Pliculeţele de ceai de muşeţel, de ajutor

Muşeţelul are proprietăţi antiinflamatoare şi poate reduce umflarea şi coborârea pleoapelor. Foloseşte pliculeţele cu plantă ori de câte ori bei un ceai aromat. Le răceşti şi apoi acoperi zona pleoapelor cu acestea. După 15-20 de minute, vei resimţi efectul binefăcător, potrivit clicksanatate.ro. Mult mai eficient este să ţii pliculeţele câteva minute la frigider, înainte de a le aplica.

CITEȘTE ȘI: Cum să te pensezi singură ca un profesionist: Micile trucuri de care să ții cont

Albuşul conferă fermitate

Profită de efectul coagulant pe care îl au albuşurile. Asupra pielii, albuşul măreşte elasticitatea şi fermitatea. Asigură-te că tenul este curat şi uscat, întinde pe pleoape o cantitate de albuş, apoi aşteaptă să se usuce. După ce te clăteşti cu apă rece ar trebui să vezi imediat primele rezultate.

Gheaţa opreşte căderea pleoapelor

Datorită proprietăţii de constricţie pe care îl are asupra vaselor de sânge, gheaţa creşte tonusul pielii şi reduce efectul de cădere a pleoapelor. Este de ajuns să aplici cuburi de gheaţă pe zona ochilor şi efectele pozitive nu vor întârzia să apară.

Castraveţii dau strălucire şi prospeţime

Remediile cu castraveţi sunt utilizate cu încredere în toată lumea, iar efectele pozitive asupra pielii sunt incontestabile. Folosit ca atare, crud sau în compoziţia unor preparate cu efect puternic hidratant, castravetele poate da supleţe şi tonus pielii. Leguma aceasta este o sursă importantă de acid cafeic şi acid ascorbic, substanţe antiinflamatoare, care reduc mult efectul neplăcut de pleoape îmbătrânite. Dimineaţa, după ce te-ai trezit, pune felii de castravete rece pe faţă şi ochii închişi, lasă să acţioneze 15-20 de minute, cât îţi bei cafeaua şi apoi bucură-te de senzaţia de prospeţime conferită pielii.

Exerciţiile întăresc pielea din jurul ochilor

Întăreşti muşchii din această zonă şi cu ajutorul unor exerciţii. Încearcă-l pe următorul: închide ochii şi pune arătătorul pe suprafaţa pleoapei, presând uşor. În acelaşi timp, ridică sprâncenele şi apoi relaxează. Numără până la 5 şi apoi ridică-le din nou. Când numeri, încearcă să deschizi ochii şi să simţi presiunea aplicată cu degetul. Repetă acest exerciţiu de 10 ori.

CITEȘTE ȘI: Scapă de mătreață și excesul de sebum cu ajutorul acestor remedii naturale: Ușor de găsit și de folosit

Pentru ochi frumoşi, dormi bine

Ochii te tradează când nu dormi suficient. Dacă îţi faci un obicei din a dormi prost, întrerupt sau mai puţine ore de somn cât este indicat (7-8 ore pe noapte), pe chipul tău va fi înrămată oboseala. O faţă tânără, odihnită, emană prospeţime şi vitalitate, iar pleoapele conturează frumos ochiul.

Trucuri prin care le poţi masca

Sprâncenele pensate incorect pot accentua aspectul inestetic al pleoapei căzute. Evită pensarea în formă de cerc sau cu arc coborât. Dacă nu poţi contura sprânceana astfel încât să deschizi privirea, mizând pe linii drepte, ridicate uşor la capete, apelează la un cosmetician cu experienţă.
Poţi masca acest neajuns şi prin machiaj, cu condiţia să utilizezi farduri de pleoape în culori pastel şi cu textură mată.

Comentarii: