LIFESTYLE

Latin-loverul Osvaldo Rios, între acuzațiile de violență domestică și cancerul de prostată! De ce a dispărut actorul

După Osvaldo Rios au suspinat multe femei din România, mai ales când s-a ”dat drumul” la conducta cu telenovele sud-americane. Vi-l mai amintiți, doamnelor, cu siguranță din rolul interpretat în ”Kassandra”, dar și în alte câteva pelicule cu mare priză la public.

Doar că, dintr-o dată, parcă, portoricanul a dispărut brusc de pe micile ecrane. Iar motivul ar fi fost acesta: în timp ce filma la „Îngerul rebel” , actorul a fost arestat la Miami. Una dintre fostele soții, Daisy Santiago, l-a acuzat de violenţă domestică. Procesul a început în 2000, deşi problemele cuplului au apărut în 1996.

Osvaldo a mers la psiholog, a fost supus unor teste toxicologice aleatorii și a participat timp de doi ani la un curs de management al furiei. Cu toate acestea, scandalul cu fosta nevastă i-a distrus căsnicia cu cea cu care era însurat atunci.

CITEȘTE ȘI: Planta din România care distruge în timp record celulele canceroase

Operat de două ori de cancer

Femeile l-au iubit, dar l-au și coborât foarte mult. O altă fostă iubită l-a vorbit de rău, susținând că a fost violent cu ea cât au fost împreună. Iar asta i-a făcut pe producătorii telenovelei la care Osvaldo Rios filma să-i ”ucidă” mai repede personajul.

Ceva a fost însă dubios la un moment dat, când presa a susținut anul trecut că un anume „frate” al partenerei actuale a reclamat o presupusă violență domestică, trimițând poliția la ușa lor. Lucianna Rodrigues a negat însă vehement totul: în trei ani de relația nu ar fi existat niciun conflict.

De altfel, și prima lui soție, Sully Diaz, a avut numai cuvinte frumoase despre Osvaldo, despre care a spus că nu a agresat-o niciodată.

Însă nu doar problemele cu femeile ”l-au retras” pe Osvaldo Ríos de pe ecrane, ci și cele de sănătate. Actorul a învins, în două rânduri, cancerul de prostată.

„În 2016 am început să am probleme atunci când mergeam la baie să urinez. Mi-au găsit o tumoare de aproape opt centimetri ataşată de prostată.

A fost rău, la vremea aceea m-au operat, a fost înlăturat totul. Doi ani mai târziu, în 2018, avea aproape zece centimetri, aşa că mi-am făcut griji. Dar am învins.”, a dezvăluit Ríos pentru TV Azteca.

 

 

 

Comentarii: