LIFESTYLE

Macron sare în apărarea soţiei sale, blamând MISOGINISMUL şi OBSESIA presei faţă de Briggite/ VIDEO + FOTO

Noul preşedinte al Franţei Emmanuel Macron susţine că misoginismul şi homofobia sunt de vină pentru ipotezele lansate în presă, conform cărora el nu poate fi îndrăgostit de soţia sa care este cu 25 de ani mai în vârstă decât el, scrie The Independent.

În cursul unei serii de declaraţii pentru ziarul Le Parisien, Emmanuel Macron a comentat pe marginea speculaţiilor despre sexualitatea sa şi ceea ce el descrie ca ”vieţi paralele” pe care oamenii i le-au ataşat.

Macron a afirmat că dacă soția lui era mai tânără decât el, nimeni nu ar fi pus la îndoială validitatea relaţiei dintre ei.

“Dacă eram cu 25 de ani mai în vârstă decât soţia mea, nimeni nu s-ar fi gândit nici măcar pentru o secundă că nu aş putea fi un partener intim. Doar pentru că ea este cu 25 de ani mai în vârstă, multă lume spune: ”Această relaţie nu poate fi solidă, nu este posibil aşa ceva”, a spus noul preşedinte francez.

Presa din Franța a ridiculizat diferenţa de vârstă de 25 de ani dintre cei doi. Cuplul a răspuns la „obsesia” mass-media, susţinând că dau dovadă de un misoginism înrădăcinat, făcând referire la Donald şi Melania Trump, a căror diferenţă de vârstă este exact aceeaşi. Cu toate acestea, presa nu a făcut niciun comentariu pe seama diferenţei lor de vârstă, faptul că soția președintelui Statelor Unite este partenerul mai tânăr fiind privit, inclusiv de către presă, ca o stare de normalitate.

Profesoara devenită soția elevului, viitoarea primă doamnă a Franței / GALERIE FOTO

Macron a întâlnit-o prima oară pe Brigitte Trogneux când avea doar 15 ani şi era student. Cei doi au dezvoltat o relaţie apropiată când au lucrat împreună la o piesă de teatru.

Emmanuel Macron, prezentare NEOBIȘNUITĂ a Primei Doamne a Franței: „Fără de care nu aş fi eu”

Dress code pentru Ziua Regalității – by Alina Petre

„La vârsta de 17 ani, Emmanuel mi-a spus: Orice ai face, mă voi căsători cu tine!”, a povestit Brigitte Trogneux jurnaliştilor de la Paris Match, anul trecut.

De ce a devenit Ivanka Trump noul model al abonatelor la operații estetice

Cei doi s-au căsătorit în 2007, iar Brigitte i-a fost alături în strânsa campanie prezidenţială.

Comentarii: