NUTRITIE

Mâncarea care poate fi servită în orice moment al zilei- quiche cu ceapă

Tarta numită „Quiche Lorraine” este o idee extraordinară de mâncare, care poate fi servită în orice moment al zilei și la orice ocazie.

Este un preparat care ne poate salva când suntem lipsite de imaginație sau când vrem să impresionăm musafirii cu ceva gustos.

Pe lângă mulțimea de avantaje, mai adăugăm și faptul că puteți introduce orice alimente care vă sunt pe plac, de la ciuperci, legume precum broccoli sau conopidă, până la carnea de pui, bacon sau somon.

CITEȘTE ȘI: Ţi-ai fi dorit să le ştii mai devreme: Trucurile care vor revoluţiona felul în care prepari mâncarea

Mâncarea care poate fi servită în orice moment al zilei- quiche cu ceapă

Ingrediente:

Aluat fraged de tartă:

  • 100 g unt cu 82% grăsime
  • 200 g făină
  • 1 ou
  • 1 praf de sare
  • 2 linguri de apă rece

Pentru umplutură:

  • 500 g ceapă
  • 50 g unt + 1 linguriță de ulei
  • 1 lingură de făină
  • 3 ouă
  • 200 ml smântână de gătit
  • Sare, piper
  • Nucșoară

Mâncarea care poate fi servită în orice moment al zilei- quiche cu ceapă

Modul de preparare pentru aluat:

Punem toate ingredientele în bolul robotului de bucătărie și frământăm un aluat, pe care îl înfoliem și îl lăsăm la frigider pentru 30 de minute.

Dacă nu aveți un robot care să vă scutească de frământat, puneți făina cu sarea și untul într-un bol, amestecați ușor cu degetele până începe să devină un amestec nisipos, apoi adăugați oul și cele 2 linguri de apă rece și frământați din nou.

Veți obține un aluat fraged care nu se lipește de mâini, pe care îl transferați în folie și îl puneți la frigider.

După ce scoatem aluatul din folie, îl modelăm într-o formă de tartă cu diametrul de 25 cm, unsă cu unt moale. Ridicăm uniform și pe pereții laterali ai formei de copt și cu o furculiță înțepăm baza aluatului din loc în loc, pentru a nu se deforma în timpul coacerii.

Punem o hârtie de copt în interiorul aluatului și adăugăm boabe de fasole, năut sau orez. Acestea vor presa baza aluatului și vor împiedica deformarea acesteia în timpul coacerii.

Introducem forma de copt cu aluatul de tartă în cuptor și coacem pentru 12-15 de minute la 180 °C.

Cum se pregătește umplutura:

Curățăm ceapa, o clătim bine cu apă rece și o tocăm în fâșii.

Punem uleiul într-o tigaie așezată pe flacăra aragazului și adaugăm untul. Lasăm untul să se topească, apoi adaugăm ceapa tocată.

Presarăm și puțină sare, apoi lăsăm să se tempereze. Sarea adăugată ajută ceapa să nu mai fie aspră și cu miros înțepător.

Aceasta devine dulce și aromată. Acest fapt se datorează și ingredientului preferat al francezilor, untul.

Călim ceapa în untul topit până când devine sticloasă, amestecând continuu.

Dăm tigaia deoparte de pe foc și adaugăm o lingură de făină peste ceapă. Amestecăm bine pentru a se hidrata făina, apoi lasăm compoziția la răcit.

CITEȘTE ȘI: Tartă de dovleac în stil francez

Într-un bol, amestecăm ouăle cu sare, piper și pudra de nucșoară până când se omogenizează amestecul.

Adaugăm smântâna de gătit și turnăm amestecul peste ceapa cu făină din tigaie.

Omogenizăm compoziția și o adaugăm în interiorul crustei de tartă coaptă.

Punem din nou tarta la copt și o lasăm timp de 20-25 de minute, până când se încheagă compoziția de ceapă.

Comentarii: