LIFESTYLE

Mihai Mitoșeru, băgat de urgență în operație! Era risc de deces, i-au transmis medicii

Prezentatorul Tv, Mihai Mitoșeru, a ajuns ca tot omul la spital pentru un simplu control, însă medicii l-au băgat de urgență în operație. Ba l-au și speriat rău de tot pe Mitoșeru, căruia i-au transmis fără echivoc. A fost la un pas de moarte!

Conform Spynews.ro, Mihai Mitoșeru, care se află în operație în aceste momente, habar nu avea că se află în stare gravă. A mers la un simplu control de varice și nici prin cap nu-i trecea că avea să ajungă ”la cuțit”. Medicii l-au convins că e obligatoriu să se intervină chirurgical, spunându-i că are un risc mare de deces.

Mitoșeru știe despre ce este vorba, pentru că și tatăl fostei soții, Naomi a suferit de boala varicelor, cauză ce i-a determinat și deceseul.

CITEȘTE ȘI: Marile secrete ale bărbaţilor: Lucrurile pe care le fac, dar nu le vor recunoaşte niciodată

Cumpenele lui Mitoșeru

Cea mai mare tragedie prin care a trecut Mitoșeru s-a petrecut în urmă cu 20 de ani. Iubita lui de atunci și-a pierdut viața într-un accident, după ce Matiz-ul în care se aflau cei doi s-a rostogolit de șase ori la ieșirea dintr-o localitate din județul Călărași.

Din păcate, ambulanța care a preluat-o pe tânără a ajuns prea târziu la spital. Mihai Mitoșeru a fost dus la spitalul din Călărași, apoi a fost preluat de un elicopter și transportat la spitalul Floreasca, unde și-a revenit complet.

În 2002, când s-a finalizat ancheta, procurorii au concluzionat că Mihai Mitoșeru a condus mașina. ”Marea problema a vietii mele e una singura: ca nu mai e Cristina! Atat! Nimic nu poate sa mi-o mai aduca inapoi, orice s-ar intampla. Asta e problema: ca ea a murit. A fost un accident”, spunea Mitoșeru atunci.

 

 

 

 

 

 

Comentarii: