LIFESTYLE

Milionarul condamnat la 7 ani închisoare, bărbatul care i-a sucit mințile Patriciei Kaas! Ce a spus cântăreața despre Remus Truică

Omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul Fermei Băneasa. Decizia este defintivă, ceea ce însemnă că celebrul om de afaceri va merge la închisoare.

Dar cine este Remus Truică, milionarul care de la un timp, se retrăsese cumva din viața publică în vila din Dorobanți, acolo unde a fost văzut din ce în ce mai des împreună cu cea de-a doua soție și chiar cu gemenele din prima căsnicie.

Truică s-a aflat multă vreme pe prima pagină a ziarelor de scandal, și nu doar din cauza acestui dosar de retrocedări ilegale în care s-au învârtit, susțin procurorii, sute de milioane de euro.

Nu, Remus Truică s-a aflat în prim-planul tabloidelor din cauza divorțului de Irina, fosta soție, divorț care a durat extrem de mult și care s-a mutat în Franța, la un moment dat, deoarece Irina locuiește în Saint Martin, insulă din Caraibe care e colonie franceză.

Cei doi s-au certat ani buni pe custodia celor două fetițe și și-au aruncat vorbe grele. Irina a susținut că Truică ar fi înșelat-o nici mai mult, nici mai puțin cu…Patricia Kaas.

CITEȘTE ȘI: Cât va dura relația voastră, în funcție de luna în care a început

”Les hommes qui passent…„

Acuzele Irinei au fost confirmate, ani mai târziu, chiar de megastarul muzicii mondiale, citată la un moment dat, chiar ca martoră în procesul de divorț.

Despre povestea de amor cu Remus Truică, Patricia Kaas a vorbit în romanul său autobiografic „Umbra din vocea mea”: „Era odată un tânăr care atunci când şi-a serbat ziua de naştere a vrut să-i fiu musafir de onoare. Îşi dorea mai mult decât orice să cânt pentru el, în casa lui…

Ştia o groază de lucruri despre mine, mă sorbea din priviri. Eu am remarcat-o pe tânăra şi drăguţa lui soţia, aflată lângă el. Îmi părea puţin absentă, parcă stingherită”, a povestit Patricia Kaas, care deși nu i-a spus pe nume, l-a dat practic în fapt pe Truică.

„Mă străduiam să nu uit că e însurat, că are două fetiţe adorabile…Eu nu văd decât genele lui lungi, pielea lui mată şi zâmbetul seducător. Făcea dragos­te de minune. E un amant desăvârşit”, a mai scris celebra cântăreață care s-a îndrăgostit de Truică și a suferit atunci când el a decis să rămână cu familia. Exact ca-n celebra ei piesă, ”Les hommes qui passent”…

 

 

 

 

 

Comentarii: