SANATATE

Moartea clinică, o trecere între două lumi. Profesorul Dulcan, renumit neurolog, face dezvăluiri tulburătoare

Probabil că fiecare dintre noi și-a pus cândva această întrebare. Ce este dincolo? Ce ne așteaptă după ce această viață pe care ne e dat să o trăim aici se sfârșește?

Și nu doar religia, credința ne pot lumina. Știința vine, în zilele noastre, cu multiple argumente, solide și intens verificate, cum că ceea ce se termină aici nu se sfârșește odată cu moartea.

”Experiența morții clinice este un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza că trebuie să ne schimbăm drumul pe care am mers până atunci”, spune profesorul Dumitru Constantin Dulcan, reputat neurolog și psihiatru, cercetător în domeniul conștiinței.

 

Citește și: Medicamentele care au mai multe EFECTE SECUNDARE decât beneficii. Vezi LISTA NEAGRĂ a acestora

 

Ce spune medicina, ce povestesc cei întorși din morți

”Moartea clinică este acea experienţă în urma căreia individul traversează toate etapele morţii biologice, dar nu definitiv, fiindcă e resuscitat, readus la viaţă spontan sau prin intervenţie medicală, iar funcţiile sale vitale sunt reluate”, este explicația medicului Dulcan, în ceea ce privește partea medicală. Simplu și pe înțelesul tuturor.

Dar ceea ce trăiesc oamenii care depășesc pragul morții sunt niște experiențe răvășitoare. ”Studiul experienţelor de moarte clinică demonstrează că există un tipar comun la toată lumea, indiferent de rasă, origine sau moment al istoriei.”, spune celebrul neurolog.

Dulcan povestește că la început, indivizii sunt confuzi, nu știu ce li se întâmplă. Apoi dispar durerile, își văd propriile trupuri, se decorporalizează. Sunt situații, mai completează profesorul, sunt situații în care persoanele povestesc cum își caută oamenii dragi, vor să-i îmbrățișeze, însă nu sunt văzuți.

”Cei mai mulţi indivizi vorbesc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obligaţi să treacă, singuri sau însoţiţi de ghizi – rude decedate sau îngeri. Este trecerea dintre două lumi, din lumea noastră fizică în lumea spiritelor, în Lumea de Dincolo.”, spune reputatul savant.

 

Lumina divină, plăsmuire sau realitate

Ați citit probabil sau chiar ați cunoscut oameni care își spun experiențele prin care au trecut și la toți ați observat că există o constantă. Rar se întâmplă ca cei întorși din morți să nu vorbească despre lumină. O lumină care călăuzește, dar care nu orbește.

”Se şi spune că Dumnezeu este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în niciuna din închipuirile noastre.”, punctează profesorul Dulcan. Și de cele mai multe ori, cei care vin și ne spun că l-au întâlnit pe Dumnezeu la trecerea dintre lumi nu vorbesc despre o ființă inchizitoare sau amenințătoare, ci de ceva care te copleșește cu pace și iubire.

 

Filmul Judecății de Apoi

Despre Judecata de Apoi, ea apare într-o anumită formă. Nicidecum în cea cu care suntem amenințați uneori de unii slujitori ai Domnului. Filmul vieții se derulează pentru fiecare, iar anumite momente sau situații sunt înfățișate cu încetinitorul, cam așa sună mărturisirile celor care au ajuns la granița lumii de dincolo.

Dar profesorul Dulcan nuanțează: ”Nu eşti doar un simplu spectator, ci simți tu durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora, dar şi bucuria şi recunoştinţa celor pe care i-ai iubit.”

 

Citește și: Ce trebuie să faci pentru a avea o viaţă sănătoasă: Specialiştii ne spun totul

 

Semn din cer

Profesorul Dumitru Constantin Dulcan mărturisește că despre existența lui Dumnezeu nu se îndoiește niciodată. Poate părea șocant pentru un om de știință, însă reputatul neurolog, fost șef de spital militar chiar, a trăit propriile experiențe.

Aflat într-o rezervă, după ce suferise o operație, profesorul Dulcan a văzut o lumina ce venea ușor, ca niște vălătuci, către el dinspre fereastră și au ocupat toată camera. Era destul de noros afară și asistenta era în încăpere. Întâmplarea, care a durat câteva minute, a fost trăită și văzută însă doar de el.

”Era o lumină nefirească, de un galben pur, și am întrebat-o pe asistentă dacă a observat și ea. Mi-a răspuns că unde am văzut eu așa ceva?” povestește de fiecare dată Constantin Dulcan.

De asemenea, renumitul medic spune mereu și că visele ne pot anunța marile cumpene care vor urma. El însuși a avut parte de multe asemenea vise premonitorii.

Comentarii: