NUTRITIE SANATATE

Neurologul Vlad Ciurea dezvăluie ‘Patrimoniul verde’ – Plantele care îmbunătățesc starea întregului organism

knd.ro

Prof Univ Dr Alexandru Vlad Ciurea a vorbit despre cele trei plante minune pe care ar trebui să le consumăm.

”Mi-aduc aminte că, în copilărie, mama mea aduna plante, primăvara. Urzici, ștevie, lobodă. De ce?, o întrebam. „Să schimbe sângele!” Așa se știa pe atunci. Și era perfect.

În plante există totul. Eu le spun „patrimoniul verde”. Pentru că îmbunătățesc starea întregului organism. Așa cum se știe și s-a dovedit științific, carnea, mai ales cea grasă, îmbătrânește organismul.

De aceea spun deseori: multe depind de noi.

CITEȘTE ȘI: Dieta cu pepene galben: Cum să slăbești 5 kg în 5 zile

Paleta alimentară de astăzi conține foarte mulți aditivi. Toți acești aditivi fac ca mâncarea noastră să fie mai colorată, mai apetisantă, poate și mai gustoasă. Dar mult mai nesănătoasă! Și atunci, este bine să profităm în această perioadă de verdețurile proaspete, care sunt minunate. Ca să nu mai spun că este și post și un pic de moderație este binevenită”, a spus Prof Univ Dr Alexandru Vlad Ciurea, potrivit dcnews.ro.

Prof Univ Dr Ciurea, despre dieta care te face vesel, sănătos și longeviv

Prof Univ Dr Alexandru Vlad Ciurea a dezvăluit secretele unei alimentații corecte. Este extraordinar pentru creier!

”Iată cum putem ajuta creierul prin alimentație. Câteva reguli:

  • Să nu te culci seara cu stomacul prea încărcat. Pentru că toate funcțiile organismului se duc în burtică, iar inima și creierul nu mai au suportul necesar. Deci dacă avem burta mare și plină, nu mai ajunge sânge în creier. Cum pot eu să îi cer să memoreze sau să fie spontan? Burta mare duce, ca la șarpele boa, la nani! Masa copioasă, doar până la ora 19.30.
  • Un bun exemplu sunt grecii, care consumă mâncare mediteraneeană. (Salate, pește, fructe de mare). Ce observăm la ei? Că sunt veseli, sănătoși și longevivi!
  • Recomand o linguriță de miere zilnic. Recomand de asemenea puțină ciocolată. Dar nu ciocolată cu adaosuri, însiropată cu zeci de miresme și alte lucruri. Ciocolata neagră.
  • Foarte bune stimulatoare pentru creier sunt semințele.
  • Nu recomand zahăr, care este periculos pentru creier. Miere și fructe.
  • Recomand pește slab și carne de curcan, cu puține calorii.

CITEȘTE ȘI: Alimentele care te ajută în lupta cu anemia: Cresc absorbția fierului în organism

Toate acestea favorizează transmițătorii din creier și ajută procesele cerebrale. Sunt cunoscute, dar e bine să le revedem din când în când”, a spus Prof Univ Dr Alexandru Vlad Ciurea.

Comentarii: