REVIEW

O pastilă-minune intrigă și oamenii de știință: O soluție împotriva mahmurelii devine tot mai populară

Foto: Pinterest.com

Soluţie miraculoasă sau fraudă? Un laborator suedez, De Faire, comercializează încă de la începutul verii Myrkl, un supliment alimentar care se presupune că previne mahmureala. Aceste pastile au devenit recent disponibile în Franța, fiind comercializate pentru prima dată în Regatul Unit, potrivit BFMTV .

„Noul supliment alimentar e menit să atace rapid alcoolul din intestin înainte de a ajunge în ficat, permițându-ți să bei câteva băuturi seara fără să simți efectele nocive a doua zi, în timp ce arzi calorii”, scrie laboratorul într-un comunicat.

Înainte de a consuma alcool

Pentru ca acest lucru să funcționeze, ar trebui luate două capsule într-un interval cuprins între două și douăsprezece ore înainte de consumul de alcool. Acest lucru ar elimina din organism 70% din alcoolul ingerat în șaizeci de minute.

Purtătorul de cuvânt al mărcii îl vede ca pe un produs revoluționar, care ar putea avea și alte beneficii, precum reducerea diabetului de tip 2. „Este un produs care are foarte mult potențial, efectele benefice asupra sănătății sunt considerabile”, asigură el.

CITEȘTE ȘI: Cafea după beţie? Nici nu te gândi! Cinci metode eficiente pentru a scăpa de mahmureală

Totuşi, studiul făcut asupra acestui supliment alimentar deranjează oamenii de știință. Doar 14 persoane au testat efectiv produsul. „Nu putem să spunem decât că ar trebui să facem un alt studiu, mai riguros, la scară mai mare și în deplină independență”, afirmă Patrick Dallemand, profesor de chimie medicinală la Universitatea Caen – Normandia.

Creatorul Myrkl este într-adevăr coautor al anchetei. Un alt studiu ar trebui efectuat la începutul anului 2023.

Dar aceasta nu este singura critică adresată laboratorului. „Laboratorul se mândrește cu reducerea alcoolului din aerul expirat cu 30%, ne putem întreba dacă obiectivul este să nu se poată sufla în etilotest fără a depăși limita”, se îngrijorează profesorul de chimie, susținut de toxicologul Dan Véléa: „Riscăm să încurajăm un comportament periculos în timp ce ne străduim din greu să limităm daunele”.

CITEȘTE ȘI: Tratament natural pentru mahmureală – Cum gătești cea mai gustoasă ciorbă de burtă

Purtătorul de cuvânt al laboratorului neagă că a încercat să navigheze pe valul de suplimente alimentare pentru a-și instala produsul pe piață și amintește: „Indiferent de cantitatea de alcool ingerată, nu ar trebui să conduci după ce ai băut. Alcoolul este toxic de la prima picătură. Produsul este destinat persoanelor care consumă puțin alcool”.

Citeste mai mult
Comentarii: