MOMS

Obiceiul părinților care CREȘTE RISCUL copiilor de a sforăi

Foto: scientificparentingtips.com

Părinţii care fumează în interiorul locuinţelor şi îşi expun copiii la inhalarea pasivă a fumului de ţigară pot contribui la creşterea riscului acestora de a sforăi, conform unui studiu efectuat recent, citat de Agerpres.

Riscul copiilor de a sforăi creşte cu 2% pentru fiecare ţigară fumată zilnic în locuinţă, potrivit concluziilor cercetării.

Copiii ai căror taţi fumează prezintă un risc cu 45% mai mare de a sforăi în comparaţie cu semenii lor care nu au fost expuşi fumului de ţigară. În cazul copiilor ai căror mame fumează, acest risc este cu 90% mai mare, precizează sursa citată.

Copiii expuşi fumului de ţigară în perioada prenatală au un risc de aproape două ori mai mare de a dezvolta respiraţie greoaie în timpul somnului şi zgomot caracteristic sforăitului.

CITEȘTE ȘI:  Cât de important este MASAJUL pentru bebeluși? /VIDEO

”Unii părinţi consideră că sforăitul copiilor este benign şi poate chiar drăguţ. Însă, sforăitul este de multe ori primul pas către dezvoltarea apneeii în somn şi a fost asociat cu hipertensiunea, accidentul vascular cerebral şi bolile cardiovasculare”, a explicat Lucy Popova, om de ştiinţă în cadrul Universităţii de Stat din Georgia, Statele Unite, citată de Daily Mail.

Foto: Pinterest.com

Apneea în somn este o tulburare gravă caracterizată de întreruperea temporară a respiraţiei în timpul somnului.

Studiul, publicat în Journal of Epidemiology and Community Health, a analizat informaţii prelevate din cadrul a 24 de cercetări care au cuprins aproape 88.000 de copii.

CITEȘTE ȘI: Tipare diferite de creștere la sugari, în funcție de tipul de proteine consumate / STUDIU

Cu cât un copil este mai mic, cu atât este mai predispus la dezvoltarea obiceiului de a sforăi, a descoperit echipa de cercetători.

”Renunţarea la utilizarea tutunului este cea mai bună modalitate pentru menţinerea sănătăţii dumneavoastră şi a copiilor dumneavoastră”, a declarat Sophie Balk de la Spitalul de pediatrie Montefiore din New York.

Comentarii: