SANATATE

Pielea suferă iarna: De ce apare şi cum se tratează urticaria la frig

buoyhealth.com

Urticaria la frig este o reactie a pielii, care e declansata de expunerea la temperaturi scazute. Aceasta se manifesta prin iritatie cutanata si prurit.

Tinerii adulti sunt cei mai afectati de urticaria de frig. Simptomele sunt diferite de la un pacient la altul, insa in cazurile cele mai severe, contactul cu temperaturi foarte joase poate determina chiar si scaderea brusca a tensiunii arteriale si lesinul, potrivit doc.ro.

Cauze urticarie la frig

Nu se cunoaste cauza exacta care declanseaza urticaria la frig, insa in mod cert factorul declansator este temperatura foarte scazuta la care se expune pacientul.

Nu exista dovezi care sa indice ca aceasta afectiune cutanata ar putea fi mostenita genetic.

CITEȘTE ȘI: DIFERENȚA dintre intoleranța la lactoză și alergia la proteina din lapte

Simptome urticarie la frig

Simptomele urticariei la frig difera in functie de severitatea afectiunii. In cele mai multe cazuri, principalul simptom este aparitia unei iritatii sau umflarea pielii in urma expunerii la frig, fie ca vorbim despre aerul rece, fie ca vorbim despre apa rece.

Eruptia cutanata apare la 2-5 minute dupa expunerea la temperaturile joase si persista in jur de 1-2 ore. Temperaturile la care eruptia e declansata sunt, de regula, mai mici de 4 grade Celsius.

Pot aparea insa si alte simptome precum:

  • Durere de cap
  • Anxietate
  • Senzatie de oboseala
  • Lesin
  • Palpitatii
  • Respiratie suieratoare
  • Dureri articulare
  • Hipotensiune.
  • Soc anafilactic (apare in cazuri grave, extrem de rar).

Diagnosticare urticarie la frig

Daca observi ca ai simptome ce pot fi asociate cu urticaria la frig, mergi la medic. Acesta va stabili daca exista o cauza ascunsa a urticariei sau frigul este singura cauza depistata.

In cazuri grave, daca respiratia e ingreunata si pacientul pare sa intre in soc anafilactic, este important sa se apeleze la ajutor medical de urgenta.

Medicul va stabili diagnosticul de urticarie la frig cu usurinta, prin aplicarea unei comprese reci pe piele. Daca apare eruptia cutanata, diagnosticul este stabilit. De obicei, compresa e aplicata pe brat.

Daca medicul banuieste ca urticaria la frig a aparut pe fondul unei alte afectiuni, cum ar fi bolile autoimune sau infectiile, va face o serie de teste si analize. Acest lucru se intampla destul de rar.

Tratament urticarie la frig

Nu exista un tratament care sa vindece urticaria, insa in unele cazuri, aceasta dispare de la sine dupa cateva saptamani sau luni.

Este foarte important ca urticaria la frig sa fie prevenita de pacientul care stie ca are aceasta problema. In acest sens, pacientul va evita expunerea la temperaturi foarte scazute, in masura in care acest lucru este posibil. De pilda, acesta nu va inota in piscina cu apa neincalzita si nici in lacuri sau rauri.

CITEȘTE ȘI: Beneficiile, dar și cele mai rele EFECTE ADVERSE ale plantelor medicinale

Tratamentul profilactic pe baza de antihistaminice este recomandat atunci cand expunerea la temperaturi scazute nu poate fi evitata.

Uneori, si Omalizumabul este folosit pentru tratarea urticariei la frig. Cu toate ca este un medicament pentru tratarea astmului, s-a dovedit eficient atunci cand alte tratamente pentru urticaria la frig nu au functionat.

In cazurile severe, medicul poate recomanda pacientului sa aiba la indemana adrenalina autoinjectabila, astfel incat sa fie pregatit daca se declanseaza socul anafilactic.

Antibioticele si tratamentul hormonal sunt, de asemenea, folosite uneori in tratarea urticariei la frig.

Prognosticul pentru pacientul cu urticarie la frig este incurajator – peste 50% dintre cei care sufera de aceasta afectiune se vor vindeca de la sine sau vor inregistra o ameliorare in decursul primilor 5-6 ani.

Urticaria la frig poate afecta calitatea vietii pacientului, de aceea e posibil ca acesta sa aiba de-a face cu anxietate si depresie aparute pe fondul acestei boli cronice. Un psiholog poate ajuta pacientul sa isi accepte mai usor diagnosticul si sa se obisnuiasca cu stilul de viata impus de o asemenea afectiune.

Comentarii: