MOMS NUTRITIE SANATATE

Recompensa acordată copiilor sub formă de dulciuri, una dintre cauzele obezității

Creierul persoanelor obeze ar putea fi „programat” să caute alimente bogate în grăsimi, a descoperit un studiu realizat recent de o echipă de oameni de știință din Australia conform Xinhua.

Cercetătorii din cadrul Bio-Medicine Discovery Institute al Universității Monash studiază sistemul de comunicare dintre creier și corp în speranța descoperirii cauzei neurologice a obezității. „Creierul este zona principală care reglementează apetitul și obezitatea, nu este nici o îndoială în acest sens”, a declarat Zane Andrews, profesor asociat la Monash pentru News Limited.

„Există mai multe mutații genetice care cresc riscul de obezitate, iar majoritatea sunt localizate undeva în creier. Este o problemă ce ține de control, însă nu este o decizie săvârșită cu intenție, conștientă, pentru că în obezitate creierul nu percepe în mod corect informațiile primite de la corp”, a explicat cercetătorul.

Andrews a declarat că și-a concentrat atenția pe celulele nervoase responsabile de senzația de foame care influențează la rândul ei motivația și recompensa. Potrivit acestuia, rezultatele au indicat faptul că în cazul persoanelor obeze creierul acestora nu trimitea mesaje corpului prin care să îi „spună” acestuia că are deja destulă energie stocată. „Pe scurt, când ne este foame, creierele noastre ne spun că avem nevoie de mâncare, în special de alimente dulci și grase, cu un conținut ridicat de calorii, care ne vor ajuta să depășim un deficit energetic sau senzația de foame”, a precizat Andrews. „Acest lucru este similar cu ce s-ar petrece în creierele persoanelor obeze”.

Echipa lui Zane Andrews a descoperit că o parte a acestei probleme ar putea fi declanșată în timpul copilăriei, atunci când se formează căile neuronale, în cazul copiilor care primesc recompense sub formă de dulciuri pentru comportamentul pozitiv, astfel formându-se o asociere între zahăr și senzația de bine.

În cadrul studiului, echipa de cercetători a reușit să anuleze, la șoarecii de laborator, o enzimă care joacă un rol important în împiedicarea creierului să transmită mesaje potrivit căruia corpului îi este în continuare foame. „Noi suntem de părere că în obezitate problema este că acele celule (nervoase — n.r.) nu primesc sau nu percep semnalele potrivit cărora un individ este sătul astfel încât ele continuă să transmită (mesaje — n.r.), ceea ce face ca persoanele respective să mănânce în continuare”, a explicat Andrews, potrivit sursei citate.

Sursa foto: Pinterest.com

Comentarii: