SANATATE

Remedii naturale: Plante care stimulează memoria și concentrarea

mayoclinic.org

Remedii naturale: Plante care stimulează memoria și concentrarea. Dacă îți este greu să-ți duci la îndeplinire sarcinile de la locul de muncă ori ai de studiat pentru un examen important, poți să-ți crești capacitatea de concentrare și atenția apelând la câteva plante.

Multe dintre aceste ierburi și mirodenii au fost studiate pentru efectele lor asupra bolii Alzheimer, în timp ce altele au fost testate pentru efectele lor generale asupra memoriei și concentrării. Iată care sunt acele plante pentru memorie mai bună pe care să le iei în calcul.

Memoria este capacitatea organismului de a înregistra, stoca, păstra și recupera informații și experiențe. Este un proces complex și esențial pentru funcționarea cognitivă a ființelor umane și a altor organisme.

Memoria poate fi influențată de factori precum stresul, somnul, exercițiile fizice, alimentația și starea generală de sănătate. În acest articol, îți prezentăm câteva plante pentru memorie, care te vor ajuta să gândești mai clar, să-ți amintești mai ușor și să te concentrezi mai bine la activitățile tale.

CITEȘTE ȘI: Vitamina esențială pentru creier: Deficitul acesteia poate duce la pierderi de memorie

Remedii naturale: Turmericul, remediu pentru o minte ageră

Turmericul este un condiment care are în compoziție un compus numit curcumină. Acesta are efecte antioxidante și antiinflamatorii, doi factori care au un rol vital în sănătatea creierului și starea de sănătate a organismului.

Potrivit unei cercetări, oamenii de știință au ajuns la concluzia că turmericul este un stimulent pentru memorie și poate împiedica apariția bolii Alzheimer. Alzheimerul este una dintre cele mai debilitante afecțiuni: pe măsură ce boala progresează, poate duce la dificultăți de comunicare, de comportament și tulburări de dispoziție. În plus, turmericul menține sănătatea creierului prin inhibarea descompunerii celulelor nervoase din creier. Pentru a crește aportul de turmeric, adaugă-l în mâncărurile cu cartofi, în supe și în alte preparate vegetale sau cu carne, după preferințe.

Atenție! Dozele mari de turmeric pot irita stomacul, provocând greață. Totodată, turmericul nu trebuie administrat simultan cu anticoagulantele.

Remedii naturale: Ginkgo biloba, recomandată în special vârstnicilor

Pe lista de plante pentru memorie este și ginkgo biloba. Folosit mult timp ca tratament pentru îmbunătățirea performanțelor intelectuale, ginkgo biloba este un remediu utilizat în medicina tradițională chineză în tratarea tulburărilor de memorie la bătrâni, fiind bine cunoscut pentru beneficiile sale, precum îmbunătățirea memoriei. Specialiștii spun că extractul de ginkgo biloba ar putea ajuta la îmbunătățirea funcției cognitive, stimulând circulația sangvină de la nivelul creierului. Totodată, extractul de ginkgo biloba întărește peretele venos și diminuează sângerările capilare, potrivit doc.ro.

Există unele studii care atestă că această plantă poate îmbunătăți funcția cognitivă la persoanele cu boala Alzheimer sau cu deficiență cognitivă ușoară. Mai mult, o cercetare publicată în Journal of Alzheimer’s Disease arată că extractul de ginkgo biloba poate fi util în încetinirea declinului cognitiv la pacienții care prezintă simptome neuropsihiatrice, pe lângă deficiență cognitivă și demență.

Un alt studiu a descoperit că un extract de ginkgo biloba, cunoscut sub numele de EGb 761, este eficient în tratarea bolii Alzheimer. Alte cercetări, publicate în mai multe reviste de specialitate, au concluzionat în mod similar că EGb 761 este sigur de utilizat și este eficient în stabilizarea și, eventual, în îmbunătățirea capacității de memorare și concentrare la pacienții cu demență. Cercetătorii consideră că extractul de ginkgo biloba îmbunătățește funcția cognitivă, deoarece combate îmbătrânirea vaselor sangvine cerebrale și protejează creierul de leziunile neuronale.

Atenție! Ginkgo biloba nu se recomandă în sarcină, în alăptare sau copiilor. Supradoza poate provoca deranjamente gastrice și amețeli.

Remedii naturale: Ginsengul, indicat în problemele de concentrare

Una dintre cele mai populare plante din medicina naturistă, ginsengul conține substanțe chimice antiinflamatoare numite ginsenozide. Potrivit unui review de dată recentă, oamenii de știință au observat că ginsenozidele pot ajuta la reducerea acumulării de peptidă beta-amiloidă, moleculă care poate forma plăci amiloidice la nivelul creierului. Peptida beta-amiloidă este cunoscută drept molecula care duce la boala Alzheimer prin acumularea și depunerea în cortexul frontal și hipocamp în creier.
Atenție! Supradoza cu ginseng poate provoca dureri de stomac și somnolență. Ghimbirul nu se folosește simultan cu medicația anticoagulantă.

Roinița îmbunătățește memoria și concentrarea

O plantă consumată adesea sub formă de ceai și folosită frecvent pentru a ușura anxietatea și insomnia, roinința poate ajuta și la îmbunătățirea funcției cognitive, mai ales la persoanele care se confruntă cu lipsa de concentrare.

În cadrul unui studiu, 42 de pacienți cu boală Alzheimer ușoară până la moderată au luat fie un placebo, fie un extract de roiniță, timp de patru luni. La sfârșitul studiului, la pacienții care au primit roiniță s-a observat o îmbunătățire semnificativ mai mare a funcției cognitive (comparativ cu pacienții care au primit placebo).

CITEȘTE ȘI: Oamenii care fac acest lucru au o memorie mai bună: Mai ales cei care au peste 55 de ani

Roinița poate provoca anumite reacții adverse, precum: durere de cap, creșterea temperaturii corpului, greaţă, vărsături, dureri de stomac, ameţeală, respirație șuierătoare, iritații pe piele. Remediile pe bază de roiniță trebuie utilizate doar pentru o perioadă scurtă de timp. Este important și să ceri sfatul medicului înainte de a urma un tratament naturist cu roiniță. Remediul nu este indicat femeilor însărcinate, celor care alăptează, copiilor și nici persoanelor care urmează să fie supuse unor intervenții chirurgicale.

Comentarii: