NUTRITIE

Reţetă de la Dunăre, ideală de Florii: Secretul celui mai bun borş de peşte

chefsteps.com

Cea mai bună ciorbă de peşte din Dunăre o face, evident, o nevastă de pescar din Bărăgan. Pasionată de arta culinară, Gela Dumitrache, de profesie învăţătoare în comuna Unirea, pregăteşte bunătăţi ca la carte. Gospodina a dezvăluit secretul delicioasei ciorbe.

Cum este dezlegare la peşte de sărbătoarea Floriilor, vă propunem o reţetă rapidă şi deosebit de gustoasă.

“Am încercat şi altfel de reţete şi nu ne-au plăcut la fel de mult, aşadar am decretat această ciorbă «ciorba de peşte à la Gela». Aşa o fac de peste douăzeci de ani şi nu ne-am plictisit de ea nici noi, nici musafirii, care abia aşteaptă să îi servesc… La prepararea ciorbei folosesc de regulă căpăţânile şi cozile peştilor. Ia uitaţi ce protagonişti am avut aici… dar la ciorbă au mers doar segmentele amintite mai sus”, explică gospodina, potrivit adevarul.ro.

CITEȘTE ȘI: Dezlegarea la peşte în post. Rostul şi semnificaţia

Pe lângă ei am mai avut:

2 morcovi
un păstârnac
3 cepe medii
2 ardei, unul roşu, unul verde, eu am avut mai mulţi aici fiindcă erau piperniciţi 6-7 roşii,
cam 800 grame 1 litru borş ( eu folosesc doar home-made sau zeamă de varză)
o legătură zdravănă de leuştean
o legătură pătrunjel
ouă pentru dres
3 linguri oţet

Mod de preparare:

„Se toacă zarzavaturile, inclusiv codiţele leuşteanului. Se pun la fiert ceapa, morcovul, păstârnacul, ardeiul, codiţele de leuştean, eu le-am pus în oala sub presiune, dupa 10 minute (din momentul când oala începe să fiarbă) se adaugă şi rosiile, se lasă să fiarbă înca 10 minute şi se adaugă borşul.

CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă în organism dacă mănânci peşte gras de două ori pe săptămână. Beneficii majore pentru sănătate

Se dă borşul în fiert după care se vor adaugă şi bucăţile de peşte şi oţetul. Se fierbe până în momentul în care bucăţile de peşte se ridică singure la suprafaţa ciorbei. Atunci, cu siguranţă, peştele este fiert. Acum se va adăuga şi oul bătut (6 ouă am bătut eu la ciorba asta), se mai dă în 3-4 clocote după care se pune şi verdeaţa tocată şi se stinge focul.

Se serveşte după poftă, nouă ne place cu ardei iute şi mămăligută!”, spune Gela Dumitrache. Reţeta ciorbei de peşte poate fi găsită şi pe blogul culinar al Gelei, Cufărul cu bucurii, alături de alte preparate sofisticate.

Comentarii: