LIFESTYLE

S-au întrecut s-o dea în… bară!

5 dintre jucătorii de la Buzău – Cârstocea, Neicuțescu, Keita, Ekollo și Ciobanu – s-au dat în spectacol și și-au exersat abilitățile tehnice.

Fotbaliștii au luat modelul marilor echipe din Europa și, după antrenament, s-au întrecut în lovituri libere, la fel cum o fac vedetele de la Manchester United, PSG sau Bayern. Au ales să atingă bara de la 16 metri, să înscrie din corner, să dea la vinclu și să marcheze de la jumătatea terenului.

Pentru Cristi Ciobanu a fost ziua norocoasă! „Mi-au ieșit toate azi, m-a ajutat și vântul. Cel mai mult mi-au plăcut golurile din corner și cele de la jumătatea terenului”, s-a lăudat mijlocașul Buzăului.

Nici Cârstocea și Ekollo nu s-au descurcat rău, iar ocupanții ultimelor două locuri, Keita și Neicuțescu, au primit pedepse de la câștigător. „Ciobi a fost șeful nostru, l-am mai lăsat și pe el să câștige, că în rest, îl tot chinuim. Eu am nevoie să fac flotări pentru că trebuie să mă pun la punct cu pregătirea fizică”, spune Neicuțescu.

CITEȘTE ȘI: Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai

Nu le vine să creadă că au ratat play-off-ul

Băieților lui Pustai sunt încă cu gândul la ratarea calificării în play-off-ul Ligii a II-a. „A fost un moment neplăcut, dezamăgirea a fost destul de mare pentru că ne-am clasat pe locurile din play – off în majoritatea timpului în campionat și nu a fost să fie”, a recunoscut Ciobanu.

„Este o dezamăgire, am fost în play-off o foarte bună parte de timp din campionat și e dezamăgitor să îl pierdem pe ultima sută de metri”, a spus și Neicuțescu.

 

 

 

 

 

Comentarii: