FRUMUSETE

Secretul femeilor japoneze: Cele şapte soluţii ca să arăţi tânără şi după 50 de ani

nextshark.com

Înaintarea în vârstă are un sens dublu. Pe de o parte dobândești înțelepciune și maturitate, dar trecerea timpului poate aduce și riduri, pete pigmentare sau linii de expresie. Descoperă soluțiile japoneze care îți permit să arăți la fel de bine cum te simți.

Deși poate părea simplu să investești în creme foarte scumpe pentru a-ți menține pielea netedă cât mai mult timp, realitatea este că meniul pe care îl alegi va avea un impact mult mai vizibil. În Japonia este greu să ghicești vârsta femeilor pentru că își mențin strălucirea tenului și previn ridurile până la vârste înaintate. Principalii factori care creează acest efect benefic sunt meniul sănătos, aproape fără ulei și îngrijirea cu produse naturale.

Secretele japoneze de frumusețe te pot ajuta să dai timpul înapoi în ceea ce privește aspectul chipului tău, fără să pierzi savoarea experienței de viață. Celebrează timpul care a trecut și numărul de zile de naștere pe care le-ai sărbătorit, dar adoptă o strategie care te întinerește zilnic, astfel încât oglinda sau privirea celorlalți să nu denote o aproximare exactă a vârstei tale.

Iată ce obiceiuri japoneze trebuie să aplici și tu pentru a arăta foarte bine după 50 de ani:

1. Bea ceai verde

Aspectul pielii este direct legat de ceea ce mănânci și bei. Ceaiul verde este o băutură liniștitoare care tratează tot corpul, reducând semnificativ riscul de cancer, potrivit eva.ro. Îți va proteja tenul de efectele nocive ale razelor ultraviolete și va reduce ridurile și liniile de deshidratare. O singură ceașcă de ceai verde consumată în fiecare zi te va ajuta să eviți îngrășarea, iar atunci când ești în formă arăți și mult mai tânără.

CITEȘTE ȘI: Zațul de cafea, ingredient universal pentru un ten perfect. Diferite moduri de utilizare

2. Consumă alge marine

Algele marine reprezintă o parte importantă a meniului japonez și ameliorează rapid aspectul pielii. Combinația de calciu, magneziu, vitamina K, fier și acid folic din algele marine le transformă într-un ingredient de bază al unei diete anti-aging. Consumul frecvent va preveni petele pigmentare datorate expunerii la soare, inflamarea pielii, înroșirea și retenția de apă de la nivelul feței. De asemenea, algele conțin iod, care reglează metabolismul și revitalizează pielea.

3. Apelează la masajele faciale

Masajele frecvente, realizate în mod delicat, stimulează circulația sângelui, reduc stresul și elimină încordarea musculară care poate favoriza apariția ridurilor. Nu trebuie neapărat să mergi la salon, ci poți efectua chiar tu un masaj util folosind o rolă de jad sau cuarț.
Folosește-o dimineața și seara, în timp ce te uiți la televizor sau când citești, iar efectele nu se vor lăsa așteptate.
Circulația intensificată a sângelui va reface strălucirea pierdută a tenului, iar semnele de oboseală vor fi reduse foarte mult.

4. Alege numai geluri de curățare delicate

Femeile din Japonia se bazează pe formule cosmetice care sunt aproape de natură, evitând ingredientele chimice agresive, care pot deteriora pielea. Nu este nevoie să te speli foarte des pentru că pielea ta are nevoie de sebum pentru a se menține hidratată. Alege un gel de curățare cu o listă scurtă de ingrediente și spală-te pe față numai seara, înainte de culcare. Poți folosi ape florale pe timpul zilei pentru a-ți împrospăta pielea.

5. Evită loțiunea tonică

Îți va usca pielea mai mult decât este necesar, favorizând ridurile. Mai bine alege un spray cu acid hialuronic pentru a o înlocui. În acest mod vei reda netezimea și catifelarea pielii. Așteaptă până când s-a absorbit complet și continuă cu o cremă hidratantă potrivită pentru tipul tău de ten.

6. Nu uita de colagen

Colagenul menține pielea fermă și elastică. Îl poți include atât în ritualul tău de îngrijire, cât și în meniul zilnic. Consumă zeamă de oase și spirulină pentru a obține același efect de întinerire ca și femeile din Japonia. Fumatul, expunerea la soare și stresul reduc rezervele de colagen ale organismului, la fel ca și înaintarea în vârstă. Nu ezita să adaugi colagen prin intermediul alimentației și cremelor, dar evită suplimentele de colagen pentru că favorizează calculii renali.

CITEȘTE ȘI: Cum să-ţi menţii pielea tânără: TOP 10 plante care amână îmbătrânirea

7. Lasă pielea să respire cel puțin 24 de ore la nivel de săptămână

Deși îngrijirea corectă a pielii va cuprinde cel puțin 5-6 produse este recomandat să dai o pauză tenului din când în când. Dacă le aplici prea des ai putea sufoca pielea, deteriorându-i elasticitatea. Femeile japoneze renunță la machiaj și nu folosesc decât gelul de curățare o zi pe săptămână pentru a stimula capacitatea de regenerare a pielii.

Comentarii: