REVIEW

Cele mai SIGURE exerciții pentru HERNIA DE DISC

Foto: Pinterest.com

Hernia de disc face referire la o deplasare a discurilor intervertebrale care susţin coloana vertebrală. Discurile intervertebrale se deteriorează odată cu înaintarea în vârstă, dar simptomele deranjante pot apărea chiar şi la 30 de ani, mai ales dacă persoana în cauză are un loc de muncă ce presupune ridicarea de greutăţi mari sau statul pe scaun un timp îndelungat.

Se estimează că incidenţa herniei de disc în rândul populaţiei este de aproximativ 15%, dar multe persoane nu acordă atenţia cuvenită durerilor atroce de spate şi nu se prezintă la medic, motiv pentru care acest procent ar putea fi mult mai mare.

De cele mai multe ori, afecţiunea se manifestă prin dureri de spate la nivel lombar, care iradiază pe membrele inferioare, slăbiciune musculară, amorţeală la nivelul mâinilor sau în degetele mari de la picioare ori senzaţie de presiune în călcâi. Însă există şi cazuri când hernia de disc nu prezintă astfel de simptome, iar majoritatea pacienţilor nici măcar nu au nevoie de intervenţie chirurgicală.

Ce exerciții sunt indicate dacă suferim de hernie de disc?

Exercițiile sunt o componentă importantă în tratarea herniei de disc. Activitatea fizică reprezintă un factor important în reducerea durerilor pe timpul tratamentului, ajutând astfel la o sănătate pe termen lung a coloanei vertebrale. Durerile după exerciții pot dura una chiar 2 zile, până să treacă.

CUM ne motivăm să facem sport? TRUCURILE care chiar funcționează!

Trebuie să reziști tentației de a te întinde în pat. Musculatura trebuie să fie activa pe toată durata zilei. Dacă uiți să-ți faci exercițiile este posibil ca organismul tău să nu raspundă la tratament.

Programe ca yoga sau pilates sunt exact ceea ce trebuie pentru a avea o rezistență crescută și o flexibilitate ridicată. Este posibil ca medicul să-ți recomande mersul, mersul pe bicicleta sau înotul.

De asemenea, exercițiile pentru musculatura trunchiului, musculatura care susține coloana (mușchii pelvieni, musculatura diafragmei, oblici interni, pătratul lombar sau multifidusul) sunt mai mult decât indicate în acest caz.

Exercițiul-minune! Durează doar 3 MINUTE pe zi, dar îți lucreză TOȚI mușchii corpului

Atenție însă! Anumite clase de aerobic ar putea accentua problema, de aceea este recomandată o discuție cu medicul înainte de a lua o decizie în această privință.

Iată mai jos cateva dintre cele mai simple și sigure exerciții pentru cei care se confruntă cu această problemă:

Primul exercitiu are si un nume extrem de sugestiv: ”camila pisica”:

Așezat pe palme și genunchi. Inspirați 4 secunde și arcuiți în extensie zona lombară. Expirați și arcuiți spatele, încercând să vă  priviți genunchii și să mențineți cât mai lungă zona de expirat 8-10 secunde.

Nu uitați că zona cervicală să fie întinsă simțitor!

Foto: Pinterest.com

Al doilea tip de exercitii presupune sa stati culcat pe spate, cu mainile sub coaste si cu un picior indoit. Ridicati capul si umerii de pe podea si mentineti pozitia timp de 7-8 secunde, in care respirati. Coborati apoi si dupa patru repetitii puteti schimba piciorul.

Nu uitati de muschii laterali, care au nevoie deasemenea de rezistenta. Culcat pe o parte, sprijinit de un cot si cu genunchii indoiti la 90 de grade, se ridica coapsele pana cand corpul formeaza o linie dreapta. Se mentine pozitia cateva secunde, apoi se coboara.

Mănânci produse fast food? Câte minute de exerciții fizice îți trebuie pentru a arde caloriile din fiecare produs

Exista si un exercitiu care sculpteaza muschii inferiori ai spatelui. Din aceeasi pozitie ca la primul exercitiu, se ridica o mana si piciorul opus si se intind. Se mentine pozitia cateva secunde, dupa care se schimba mana si piciorul.

Spor!

Comentarii: