MODA

Tendințe în modă ce vor fi fulminante în 2017

Anul 2016 a fost un an mai mult decât generos în materie de tendințe în modă. Elegant sau sportiv, rafinat sau, dimpotrivă, cazon, fie că ne referim la top-uri asimetrice, mocasini decupați la spate, pise vestimentare sportive, materiale naturale, jachete bombardier sau denim rupt, tăiat sau decupat, trendurile lui 2016 au fost extrem de numeroase, mulțumindu-le până și pe cele mai pretențioase iubitoare de modă și frumos.

Bineînțeles, după ce am investit în articolele vestimentare anul trecut, nu suntem pregătite pentru a lăsa deoparte toate aceste minunății doar din simplu motiv al trecerii într-un an nou.

De aceea, haideți să adăugăm câteva tendințe noi care să completeze garderoba anului care tocmai a trecut. Așadar, dacă doriți să păstrați vechea garderobă, dar să o adaptați tendințelor lui 2017, iată mai jos șapte trenduri care au fost inițiate anul trecut, dar care vor face furori anul acesta. De la accesoriile zilnice la culorile statement, de la liniile asimetrice la piesele trecute deja în categoria ”clasicelor”, cu siguranță, veți găsi ceva care să se potrivească articolelor vestimentare pe care deja le aveți în garderobă.

1. CERCEI MASIVI CU FORME ÎNDRĂZNEȚE

Foto: Loewe, Catwalking/Getty Images 

Începem, așadar, cu accesoriile, mai precis bijuteriile. Forma alungită a cerceilor s-a impus încă de anul trecut, însă rafinamentul acestor modele va atinge apogeul în acest an.

 

Cercei egipteni, cu elemente metalice în nuanțe de argintiu antichizat, legate între ele pe trei rânduri ,

Meli Melo – 39,99 lei

Cercei aurii cu pandantive metalice, MANGO – 69,90 lei

2. Forma ”PĂTRAT”

Foto: Balenciaga Estrop/Getty Images

Grație colecției lansate de Balenciaga, forma pătrată a umărului este must-have-ul celor care vor să țină pasul cu moda în 2017. Modalitatea cea mai simplă de a adapta acest trend garderobei tale este achiziționarea unui sacou sau a unui blazer cu această croială dreaptă.

 


DOUBLE-BREASTED JACKET WITH BUTTON FASTENINGDETAILS, Zara – 249.90 lei

3. BUSTIERA 


Foto: Tibi, New York Fashion Week: Getty Images

Bustierele au intrat pe scena modei încă de anul trecut, însă această tendință îndrăzneață va exploda cu siguranță în 2017.

Cel mai simplu mod de a purta o bustieră este de a o suprapune peste un top dintr-un material subțire și, de ce nu, chiar peste un tricou sau o cămașă. Adaugă și o pereche de blugi boyfriend și ai completat perfect look-ul!

Bustieră brodată, MANGO – 159,90 lei

4. IMPRIMEURILE ÎN DUNGI


Foto: New York Fashion Week: Peter Alb / Getty Images

Mereu la modă, imprimeurile în dungi au evoluat de la an la an, atât în ceea ce privește paleta  și combinațiile de culori folosite, cât mai ales forma pe care dungile o îmbracă.

Pantaloni MOTIVI

ASYMMETRIC STRIPED DRESS DETAILS, Zara – 129.90 lei


Jerseu striații cu dungi, MANGO – 59,90 lei

5. CULORILE ELECTRICE


Foto: Alexander Wang primăvară – vară 2017, New York Fashion Week, Catwalking / Getty Images

De-a lungul timpului numeroși designeri au fost atrași de culorile electrice. 2017 este însă anul în care acestea devin un must-have. Indiferent că vorbim de topuri, cămăși sau pantofi de sport, cu amendamentul că inclusiv vestimentația sportivă nu trebuie purtată anul acesta doar în sala de sport.


SILVER-TONED LEATHER HIGH HEEL SHOES, Zara – 349.90 lei


Fustă midi cu nod, MANGO – 399,90 lei 

6. CULOAREA ROZ


Foto: Celine –  PrimavarĂ VarĂ 2017, Paris Fashion Week, Catwalking / Getty Images

Cu siguranță, așa cum concluziona din lansările de până acum ale greilor modei, rozul va fi una dintre culorile anului 2017. Indiferent de stilul tău vestimentar, chiar și celor care adoptă preponderent un stil masculin în vestimentație, există o un articol de îmbrăcăminte pentru fiecare. Iar nuanțele de roz sunt infinite ca număr!


Jachetă MOTIVI

Jachetă scurtă bomber satinată, MANGO – 159,9o lei 

7. PIESA STATEMENT : mâneca asimetrică

Foto: Victor VIRGILE/Gamma-Rapho via Getty Images

Am lăsat la final articolele vestimentare ce reprezintă statement’s-ul acestui an: mâneca asimetrică. Prezentă în toate lansările de modă, pur și simplu trebuie purtată. Lasă-ți imaginația liberă și asortează acest produs cu orice piesă vestimentară din garderoba ta.

CROPPED SWEATER WITH FULL SLEEVESDETAILS, Zara – 149.90 lei

SEQUINNED SWEATERDETAILS, Zara – 129.90 lei

Comentarii: