SANATATE

TOP 10 semnale de ALARMĂ. Cum ştii că ai nevoie urgent de o cură de detoxifiere

postinghealth.com

Când toxinele din organism depășesc o anumită cantitate, ele se depozitează pe organe, până când faci ceva în această privință, deoarece toxinele sunt identificate ca substanțe străine ce intră în corp, iar dacă acestea nu sunt îndepărtate de sistemul imunitar, ele pot forma depozite care să reziste câțiva ani fără a prezenta semne că ar exista. Când nivelul toxinelor crește atât de mult încât organismul tău nu mai face față, începi să manifești diverse simptome că ai nevoie de o detoxifiere.

De unde vin toxinele

Toxine din mediul înconjurător – Acestea se găsesc mai ales în zonele industriale, unde există multe mașini sau fabrici, iar apa și aerul sunt poluate de radiații, pesticide și ierbicide sau din obiectele sanitare și cosmetice prezente în casa oricui, cum sunt detergentul de vase, de rufe, spray-ul, fixativul, parfumul și machiajele.

Toxine din modul de viață – De obicei, acestea vin din chimicalele pe care le introduci în corp prin consumul de zahăr, medicamente, hrană procesată, alcool, cofeină și tutun, scrie feminis.ro.

Reacții metabolice – Când organismul începe să spargă proteinele, glucoza și grăsimile, începe și să producă deșeuri toxice, iar când dieta nu oferă suficienți nutrienți, toxinele se acumulează în organism.

Microbi intestinali – Tractul gastro-intestinal este plin de drojdie și bacterii ce ajută la digestie, dar când există o creștere prea mare a numărului de bacterii, toxinele intră în sânge și provoacă diverse probleme.

CITEȘTE ȘI: De ce ar trebui să faci DETOXIFIERE de zahăr pentru o lună. Iată cum se face!

Toxine emoționale – Stresul, frica și evenimentele nefericite afectează atât sistemul nervos cât și pe cel hormonal, care îți influențează abilitatea de a te detoxifia.

Semne că ai nevoie de o detoxifiere

1. Îngrășare

Dacă ai observat că te îngrași în continuu, deși te duci frecvent la sală și ești atentă la numărul de calorii consumate, atunci înseamnă că trebuie să faci o detoxifiere, deoarece multe toxine se acumulează sub formă de grăsime. Acestea conțin pesticide și dioxine care îți provoacă organismul să creeze mai multe celule de grăsime și este aproape imposibil să slăbești până când nu scapi de toxine.

2. Oboseală cronică

Dacă dormi suficient noaptea, dar te trezești tot obosită, înseamnă că surplusul de toxine reprezintă un stres suplimentar pentru grandele suprarenale, care obosesc de la această presiune și te fac să te simți obosită și somnoroasă. În plus, anumite toxine, precum cafeina, perturbă funcțiile glandelor și te obligă să fii trează când de fapt ar trebui să elimini stresul de peste zi.

3. Insomnie

Dezechilibrul hormonal proavoacă agitație și stres, iar eliberarea de cortizol este perturbată. La persoanele sănătoase, cortizolul este la un nivel ridicat dimineața, iar pe parcursul zilei scade, dar când există o problemă, acest nivel este mai ridicat tocmai în a doua parte a zilei, iar dacă te afli în această situație, înseamnă că ești mai activă seara decât dimineața. Insomnia pe termen lung provoacă serioase probleme de sănătate, printre care boli cardiace, așa că este important să faci o detoxifiere dacă nu poți dormi cum și cât trebuie.

4. Dificultăți în gândire

Toxinele pot leza creierul în mod direct, mai ales glutamatul și aspartamul. Trebuie să fii atentă dacă te blochezi de câteva ori pe zi sau uiți ce voiai să spui, deoarece toxinele împiedică celulele din creier să se oxigeneze. Acest lucru se întâmplă mai ales din cauza băuturilor light, a gumei de mestecat și a anumitor tipuri de pastă de dinți, pe care este important să le elimini din viața ta.

CITEȘTE ȘI: Scapă de stresul zilnic: tehnici simple de DETOXIFIERE emoțională

5. Dureri inexplicabile de cap

Dacă te doare constant capul însemană că toxinele au ajuns la creier într-un număr mai mare decât ar fi normal. În acest caz, trebuie să fii atentă la coloranți, conservanți și metale grele.

6. Schimbări constante ale stării de dispoziție

Un semn al dezechilibrului hormonal provocat de toxine este faptul că treci frecvent de la o stare de spirit la alta. Toxinele precum xenoestrogen cauzează dezechilibre care influențează atât femeile cât și bărbații, deoarece reprezintă un amestec de hormoni găsit, de obicei, în insustria plasticului, drept pentru care ar fi mai bine să eviți folosirea recipientelor de plastic, mai ales în bucătărie.

7. Miros corporal neplăcut

Dacă ai respirație urât mirositoare, gaze cu miros pregnant și transpirație apăsătoare, înseamnă că ficatul și colonul se luptă pentru a îndepărta excesul de toxine. Dacă te simți balonată perioade de timp mai lung, nu ți-e foame și mirosul urât persistă, atunci trebuie să-ți ajuți organismul să elimine toxinele. Încearcă să bei mai mult lapte, să consumi ulei de măsline și să adaugi zeamă de lămâie în regimul tău alimentar.

8. Constipație

Este extrem de important să îndepărtezi rezidurile din corp în fiecare zi, motiv pentru care trebuie să-ți îmbogățești dieta cu anti-oxidanți, ca să mergi mai des la toaletă și să împiedici intrarea toxinelor în sânge. În acest proces te va ajuta să bei mai multă apă și să mănânci mai multe alimente bogate în fibre, care vor alimina constipația și balonarea.

9. Dureri musculare

Pentru a evita durerile musculare recurente, trebuie să elimini toxinele din organism, care au abilitatea de a stimula centri nervoși localizați în mușchi, ceea ce se traduce prin spasme musculare, cârcei și dureri acute. Toxinele au o influență directă asupra mușchilor, deoarece ele provin, în mare parte, din alimentație și este indicat să ții un jurnal alimentar, din care să poți observa ce reacții ai avut la anumite alimente.

10. Reacții ale pielii

Ficatul este responsabil pentru eliminarea majorității toxinelor din organism, doar că, uneori, el nu poate ține pasul cu acumularea acestora și încearcă să le elimine prin piele, care le percepe ca pe otravă. Acest lucru duce la apariția acneei, a iritațiilor, eczemelor și a bășicilor.

CITEȘTE ȘI: Toate secretele despre detoxifierea ficatului: Ce se întâmplă, de fapt, cu toxinele

Dacă ai impresia că organismul tău este plin de toxine și ai manifestat unul sau multe dintre semnele de mai sus, este important să încerci o detoxifiere, prin adoptarea unei diete sănătoase, bogată în alimente organice, fructe și legume proaspete, neprocesate și bogate în antioxidanți, să consumi mai multă apă și să faci în mod frecvent sport.

Comentarii: