REVIEW

TOP 5 obiceiuri nocive: Cum ne stricăm singuri fericirea și ne umplem de negativism

nickwignall.com

Par banale, dar nici prin minte nu-ţi trece cât negativism pot aduce în viaţa ta. Specialiştii în psihologie spun că unele obiceiuri deprinse în timp sunt greu de conştintizat, însă ne fac foarte mult rău.

De exemplu, dacă obişnuieşti să îţi vezi viaţa doar prin ochii celorlalţi şi trăieşti ca să faci pe plac tuturor, atunci s-ar putea ca acesta să fie unul dintre motivele pentru care simţi că eşti nefericită.

Iată la ce obiceiuri ar trebui să renunţi, potrivit relaţii.net.

CITEȘTE ȘI: Miracolul unei îmbrăţişări: Ce reacţii fizice şi emoţionale generează un simplu gest

1. Viaţa prin ochii celorlalţi.

Dorinţa de a-i mulţumi pe toţi – este calea directă către nevroză. Dependenţa poate fi nu numai de opiniile celorlalţi, ci şi de evaluarea şi opiniile rudelor sau prietenilor. Fii capabil să spui ”nu” circumstanţelor neplăcute şi solicitărilor incomode. Aceasta este viaţa ta.

2. Tendinţa de a corespunde standardelor.

Eşti unic. Pentru sănătatea ta mintală şi pentru a merge mai departe, merită să te compari doar cu tine cel din trecut. Ai devenit mai bun, mai de succes şi mai înţelept? Deci, totul merge conform planului.

3. Teama de viitor.

Lipsa dorinţei de a merge mai departe poate fi cauzată de gândurile obsesive că totul se va termina prost. Imaginează-ţi cel mai rău rezultat care se poate întâmpla, dacă decizi să faci acel act. Numără paşii pe care îi vei face în cel mai rău caz şi teama se va reduce.

CITEȘTE ȘI: Vrei să ştii dacă relaţia ta are şanse să dureze? 10 întrebări la care trebuie să răspunzi

4. Dorinţa de a-i schimba şi a-i critica pe ceilalţi.

Criticarea şi diminuarea demnităţii altora rezultă adesea din invidie. În ceea ce priveşte „schimbarea” celorlalţi, o persoană fericită decide pentru sine dacă acceptă comportamentul altor persoane sau dacă se distanţează.

5. Lipsa încrederii în oameni.

Aşteptarea constantă a unui truc din partea oamenilor şi convingerea că este o ruşine să-ţi exprimi cererile, nu a făcut pe nimeni mai fericit.

Comentarii: