SANATATE

Transpirația cu miros de oțet: Bolile pe care le anunță acest simptom

kfetele.ro

Transpirația poate avea un miros de oțet din mai multe motive, cum ar fi diabetul sau o boală renală, dar poate fi cauzată și de stres sau alimentație.

Transpirația este eliberată de glandele sudoripare care se găsesc în tot corpul și care sunt ecrine și apocrine. Glandele ecrine se găsesc pe tot corpul și produc cea mai mare parte din transpirație – care, în general, nu miroase. Glandele apocrine se găsesc în sâni, față, scalp, perineu și axile. Acestea se deschid mai degrabă pe foliculii de păr decât pe piele și produc mai puțină transpirație decât glandele ecrine, dar această transpirație miroase.

Transpirația ajută corpul să rămână răcorit, transferând căldura din organism, în apă pe piele. Căldura se evaporă astfel prin transpirație și răcește corpul. De asemenea, transpirația hidratează în mod natural pielea și o protejează împotriva infecțiilor, fiind în principal apă și clorură de sodiu, dar conține și cantități mici de potasiu, calciu, amoniac, uree, lactat și etanol. Când transpirația se amestecă cu bacterii pe piele, aceasta poate căpăta un miros tare, ca de oțet, potrivit doc.ro.

CITEȘTE ȘI: Digestie proastă, transpirație urât mirositoare? Ar putea indica probleme cu colonul. Cum poți avea un colon sănătos

Boli care pot cauza transpirație cu miros de oțet

Cauza posibilă a transpirației cu miros de oțet poate include:

O boală renală

O modificare a mirosului corporal poate fi un semn al unei boli renale. În cazul acestor afecțiuni, rinichii pot să nu poată descompune ureea, pe care corpul o excretă prin urină sau prin sudoare, iar aceasta din urmă poate avea un miros asemănător oțetului.

Tricomicoză

Tricomicoza, denumită și tricobacterioză, este o infecție bacteriană în părul de la axilă sau din alte zone, cauzată de bacteria Corynebacterium. Un studiu¹ a constatat că 92% dintre cazurile de tricomicoză au legătură cu părul de la subraț. În cazuri mai rare, tricomicoza poate afecta zona cu păr pubian. O persoană poate dezvolta noduli galbeni, negri sau roșii care se lipesc de firele de păr de la axilă sau din jurul organelor genitale și fese. Un alt studiu a constatat că 35,7% dintre cazurile de tricomicoză includ transpirație care miroase precum oțetul și care poate avea o culoare închisă.

Diabet

Dacă o persoană cu diabet nu respectă indicațiile medicului și boala nu este controlată, pacientul poate intra în cetoacidoză diabetică. Acesta este momentul în care corpul arde grăsimile prea repede pentru a obține energie, dacă celulele nu pot obține suficientă glucoză de utilizat. Când corpul arde grăsimi, produce cetone, care fac sângele mai acid. Metaboliți precum acetonă sunt eliberați astfel și în transpirație, care poate mirosi a oțet.

Trimetilaminurie

Trimetilaminuria este o afecțiune rară, în care organismul nu poate descompune substanța chimică trimetilamină, care dă transpirației (precum și respirației și urinei) un miros asemănător cu cel de pește sau de oțet.

Hiperhidroză

O persoană cu hiperhidroză va transpira excesiv din glandele ecrine. Există două tipuri de hiperhidroză, focală primară și secundară. Hiperhidroza focală primară nu este cauzată de altă problemă de sănătate sau de medicamente și afectează mai multe zone ale corpului (axile, mâini, tălpi, frunte etc.). Hiperhidroza secundară înseamnă că motivul transpirației excesive a unei persoane este o boală subiacentă sau este un efect secundar al medicamentelor. Când transpirația se amestecă cu bacterii de pe piele, capătă un miros ca de oțet.

Alte cauze posibile ale mirosului acid de transpirație

Nu doar bolile pot cauza transpirație cu miros de oțet, ci și anumite diete, stresul sau hormonii.

Carnea

Organismul folosește mai multă energie atunci când digeră proteinele animale, cum ar fi carnea de porc, decât proteinele vegetale, cum ar fi soia. Consumul mare de carne poate face ca o persoană să transpire mai mult și sudoarea să aibă un miros ca de oțet. Într-un studiu² care a implicat consumul de carne roșie și de vegetale, participanții au evaluat mirosul corporal al consumatorilor de carne ca fiind mai puțin atractiv decât al celor care au consumat o dietă pe bază de vegetale timp de două săptămâni.

CITEȘTE ȘI: Dureri de oase sau transpirație abundentă la nivelul capului? Te poți confrunta cu deficitul acestei vitamine

Unele condimentele

Când o persoană mănâncă usturoi, chimen sau curry, corpul produce compuși asemănători sulfului care pot reacționa cu transpirația și pot crea miros acid.

Stresul

Stresul poate duce la creșterea temperaturii corpului, ceea ce poate activa glandele sudoripare. Potrivit Societății Internaționale de Hiperhidroză, glandele apocrine produc mare parte din transpirația indusă de stres. Transpirația din glandele apocrine are un miros mai puternic decât din glandele ecrine, care aduce cu cel de oțet.

Hormonii

Pe măsură ce hormonii se schimbă în timpul pubertății, menopauzei, sarcinii, menstruației și vârstei înaintate, transpirația poate mirosi diferit. Acest lucru are legătură cu faptul că hormonii pot face o persoană să transpire mai mult. De exemplu, scăderea nivelului de estrogen în timpul menopauzei poate crește temperatura corpului, ceea ce poate provoca transpirație cu miros oțetit.

Ce pot face persoanele care transpiră mult?

Pentru a preveni mirosul neplăcut al corpului, sunt importante spălarea cu săpun antibacterian, folosirea deodorantului și schimbarea regulată a hainelor, dar și o mai bună hidratare și gestionarea stresului.

O persoană care transpiră mult se poate spăla cu săpun antibacterian pentru a reduce cantitatea de bacterii care pot să se amestece cu transpirația și să provoace mirosuri acide. Și riscul de infecții fungice ale pielii se reduce prin spălarea frecventă. Apoi, se va folosi un deodorant sau un antiperspirant: deodorantul face ca transpirația eliminată să nu miroasă urât, în timp ce antiperspirantul ajută la menținerea pielii uscate prin blocarea glandelor sudoripare, împiedicând astfel mirosul neplăcut.

Schimbarea mai frecventă a hainelor poate controla cantitatea de umiditate care vine în contact cu pielea. Acest lucru poate împiedica uscarea transpirației pe piele, amestecarea cu bacterii și producerea mirosurilor. La fel, a rămâne permanent hidratat, printr-un aport adecvat de apă, poate dilua transpirația și poate face mirosurile mai puțin perceptibile.

Și alimentația unei persoane poate influența mirosul transpirației. Dacă o persoană observă că anumite condimente sau alimente fac ca transpirația să miroasă a oțet, poate încerca reducerea consumului.

Pentru că și stresul poate provoca o creștere a transpirației și a mirosului de oțet asociat, se va încerca gestionarea acestei probleme, care poate avea și alte efecte nocive asupra organismului. Stresul se poate gestiona prin exerciții de meditație, sport, yoga, întâlniri cu persoane dragi, suplimente alimentare antistres, aromaterapie cu uleiuri cu efect relaxant.

Comentarii: