NUTRITIE SANATATE

Vinul roşu protejează inima şi creierul. Dacă nu depăşeşti această cantitate zilnică

Foto: Pinterest.com

Antioxidanții din vinul roșu au efect de întinerire și menține inima și creierul sănătoase. Studiile au demonstrat că poate prelungi și viața bolnavilor de cancer.

Și, în plus, scut împotriva bolilor cardiovasculare, cancerului și a demenței. Antioxidanții denumiți polifenoli (resveratrol) sunt secretul care anihiliează radicalii liberi, vinovați de îmbătrânire și afecțiunile derivate. „Un pahar de vin pe zi este un „viciu” sănătos. Depășirea normei are efect invers însă”, atrage atenția nutriționistul Luiza PÎrvu, potrivit doctorulzilei.ro.

Totuși, vinul alb nu se ridică la înălțimea celui roșu, fiind mai sărac în antioxidanți, la fel cum vinurile europene au o cantitate mai mare de polifenoli decât sortimentele americane.

CITEȘTE ȘI: Cercetătorilor nu le-a venit să creadă: Efectul combinaţiei dintre ciocolată şi vin roşu asupra celulelor

Vinul roșu previne blocarea vaselor de sânge

Vinul roșu ține cardiologul la distanță. O demonstrează două studii recente. Cercetătorii germani de la Universitatea din Ulm au demonstrat că antioxidantul care se găsește în semințele și pielița strugurilor roșii funcționează ca un scut împotriva bolilor cardiovasculare, cancerului, diabetului și tulburările neurovegetative, precum Alzheiemer.

Testele de laborator au demonstrat că resveratrolul inhibă înmulțirea celulelor grase și, de asemenea, activează sirtuina, o proteină care are efect antiinflamator, odată cu reducerea obezității și a altor boli metabolice reducându- se și riscul cardiac.

De asemenea, cercetătorii de la Institutul Tehnologic din Haifa, Israel, au demonstrat că vinul roșu îmbunătățește sănătatea vaselor de sânge, normalizează tensiunea arterială, prevenind blocarea arterelor. „100-150 de ml pe zi au acțiune benefică asupra inimii, Însă trei pahare de vin roșu au efect invers, cresc pulsul și tensiunea arterială. Vinul alb nu are aceleași efecte benefice, dar e o alternativă bună pentru hipertensivi și pentru cei care suferă de tahicardie”, spune cardiologul Luminița Iliuță.

Vinul roșu crește performanțele intelectuale

Deși alcoolul erodează creierul odată cu înaintarea în vârstă, cei care consumă regulat vin roșu au un risc mai mic de a face Alzheimer, potrivit unui studiu norvegian publicat În „Acta Neurologica Scandinavica”.

Cercetătorii au studiat timp de șapte ani obiceiurile a peste 5.000 de femei și bărbați. În final, cei care au băut vin au obținut performanțe mai bune la testele cognitive decât cei care nu au obișnuit deloc să bea alcool.

Cercetătorii pun aceste efecte bineăcătoare pe seama conținutului sporit de antioxidanți și microelemente, care previn apariția tumorilor.

CITEȘTE ȘI: Descoperire uimitoare despre vinul roşu: În ce cantităţi reduce riscul de răceli cu 44%

STUDIU

Vinul roșu reduce riscul de recidivă a cancerului

Vinul protejează împotriva cancerului limfatic. Au demonstrat-o cercetătorii de la Universitatea din Yale, care au studiat timp de opt ani peste 500 de femei bolnave de această maladie. La finalul studiului, a fost demonstrat că trei sferturi dintre femeile care au consumat cel puțin 12 pahare de vin roșu de-a lungul vieții și-au prelungit viața cu cinci ani de la diagnosticare.

Spre deosebire de abstinenți, bolnavii care au consumat vin roșu timp de 25 de ani au risc cu 26% mai mic de a recidiva în cinci ani de la diagnostic și un risc cu 33% mai mic de a muri mai devreme de cinci ani. 35% dintre cei care nu au consumat alcool niciodată au murit în cinci ani de la diagnostic, în timp ce 30% dintre cei care au consumat vin cu moderație de-a lungul vieții au murit mai devreme de cinci ani de la diagnostic.

Comentarii: