LIFESTYLE

Viviana Sposub l-a șters de pe rețelele de socializare, George Burcea îi face declarații de dragoste public

Cum Viviana Sposub a eliminat orice urmă a relației lor de pe Instagram, în timp ce George Burcea a păstrat totul, ba a mai și pus altele, însoțite de mesaje de amor, fanii au înțeles că tânăra a fost cea care a pus punct relației. Și au înțeles exact ce trebuia.

”Totul ar fi plecat de la o petrecere la care a fost George. O petrecere numai cu băieții, care s-a întins până a doua zi de dimineață. Viviana s-ar fi supărat foarte tare și nu a mai vrut nici să-i răspundă la telefon, l-a blocat și pe telefon, pe WhatsApp, peste tot.

George însă nu renunță cu una, cu două, la ea. Face pressing ca ea să îi mai dea o șansă. O copleșește cu gesturi romantice, cu declarații de dragoste publice, cu mici daruri. Orice pentru ca ea să treacă peste ce s-a întâmplat și să se întoarcă la el. Momentan însă, Viviana este de neclintit”, au spus apropiați ai celor doi pentru Playtech-Impact.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie

”Sunt bine, fericită!”

Vivianei Sposub nu i-ar fi convenit felul în care s-a purtat fostul soț al Andreei Bălan cu ea, în ultimul timp. Și a luat imediat măsuri.

Deocamdată, vedeta tv n-a confirmat cu subiect și predicat despărțirea, nici să explice în vreun fel gestul de a-și scoate toate pozele cu iubitul de pe contul ei de Instagram. Și s-a limitat să facă o scurtă declarație.

”Sunt bine, sunt fericită. Nu am ce alte declarații să fac, eu nu dau declarații în presă, fără supărare. Am văzut ce se scrie despre mine, dar nu am ce să comentez acum”, a spus Viviana Sposub, potrivit fanatik.ro.

 

Comentarii: