LIFESTYLE

Anna Lesko, adevărul despre despărțirea de tatăl copilului: ”Nici acum nu cred că a trecut peste moment!”

Anna Lesko este de ceva timp o femeie liberă. Și pare că îi priește, chiar dacă pandemia i-a îngrădit cumva orizontul. Nu a mai avut spectacole și nici ieșiri prea multe. Însă Anna nu se plânge: se adaptează. Chiar dacă, mărturisește ea într-un interviu pentru revista OK!, nu este chiar ușor să fii și mamă, și tată.

Pentru că oricum ar fi și oricât de implicat ar fi tatăl băiețelului, DJ Vinnie, nu mai e ca atunci când au locuit împreună. Mai ales că relația dintre părinții lui nu e tocmai cordială.

”E o relaţie extrem de punctuală, strict despre Adam şi atât. Adică şi de la el vine asta, e foarte punctual în comunicare şi cred că asta e şi pentru că undeva mă blamează pentru această despărţire şi mă face să cred că nu a trecut încă peste moment.

În schimb, noi avem o mediere care a pus la punct foarte multe lucruri, care altfel ar fi fost dezastruoase, discuţii inutile, certuri despre copil şi aşa mai departe. Eu am insistat să facem medierea şi am reglat lucrurile, iar conform acestei medieri, noi continuăm relaţia extrem de simplu şi punctual.”, a spus cântăreața pentru OK!.

CITEȘTE ȘI: Sfaturi pentru toate femeile: Cum îi puteţi face pe bărbaţi să vă iubească şi mai mult

Secretul unei relații funcționale

Despre fiul lor, Adam, artista spune că nu e deloc afectat de faptul că părinții s-au despărțit și nu are nevoie de psiholog. ”Nu pune mii de întrebări, se simte bine şi acasă, dar şi când îl vizitează pe tatăl lui. Adrian îl iubeşte enorm de mult, e un tată grijuliu.”, povestește Anna, care dezvăluie cu generozitate și amănunte din intimatea ei și a fostului partener.

”În ceea ce mă priveşte, eu am considerat, la un moment dat, că suntem de mână, dar privim în direcţii diferite. Şi el nu a fost de acord. El a spus că priveşte în direcţia mea. Au fost opt ani de zile frumoase alături de el, dar faptul că noi am fost non-stop împreună a influenţat negativ relaţia. Eram împreună pe drum spre concert, la concert, după concert, în casă. Nu e ca şi când el pleca la treaba lui, făcea altceva şi se mai aşeza timpul şi spaţiul între noi. Nu exista aşa ceva.

Eram efectiv non-stop împreună. Şi la un moment dat asta şi-a spus cuvântul. Acum vorbesc strict despre mine. N-ar fi frumos să vorbesc din punctul lui de vedere, deşi ştiu foarte bine părerea lui. Deci opt ani împreună, împărţind şi scenă, şi viaţă, şi tot ce e adiacent nu e cea mai bună idee. Trebuie să existe spaţiu.”, explică îndrăgita cântăreață.

”Chiar dacă e o relaţie, nu trebuie să devenim, din doi, unul. Fiindcă e moarte curată. Aşa se duce totul liniştit, dar sigur. Fiecare trebuie să-şi păstreze spaţiul şi identitatea, cu propriile dorinţe, nevoi şi prieteni. La fel cum focul are nevoie de aer, aşa şi oamenii au nevoie de asta.

Focul în relaţie se reaprinde dacă ne dăm spaţiu. De-asta multe cupluri nu rezistă: se consumă absolut totul împreună, după care nu mai ai ce să consumi. Îţi trece momentul de îndrăgosteală, capul se limpezeşte, hormonii se duc şi te trezeşti că ce? Începi să vezi şi defectele şi uite aşa dai de discuţii, situaţii, probleme şi te trezeşti la o răscruce. Tu trebuie să rămâi Tu, el să rămână EL, cu obiceiurile şi personalitatea lui.”, este convinsă Anna Lesko.

 

 

 

 

Comentarii: