LIFESTYLE

Aşa mamă, aşa fiică! Vă mai amintiţi de cea mai iubită handbalistă din vechea gardă? Mariana Tîrcă are o urmaşă pe măsură

Pentru fiica Marianei Tîrcă, Sorina, copilăria a arătat un pic mai altfel. Sorina s-a jucat mai mult cu mingea pe semicerc, decât cu păpuşile… De altfel, prima dată când a ajuns într-o sală de handbal, fata fostului căpitan al naţionalei din anii ’80-90 avea doar 9 luni. „Microbul” n-avea cum să nu se ia, aşa că acum Sorina şi Mariana se antrenează împreună şi formează una dintre cele mai cunoscute familii din sportul românesc.

Amintirile le fac să zâmbească. „Aveam un joc de pregătire, iar doctorul a venit la mine și mi-a spus să o bag și pe Sorina, măcar o fază de atac, că plânge și spune că și ea se antrenează și de ce nu joacă.”, povesteşte Mariana Tîrcă, cea care este încă golgheter all time al echipei naționale.

Mica Sorina este de acum mare. Şi este şi ea jucătoare la naţională, precum a fost mama ei. „Mama înființase o școală de handbal și am zis să vin și eu la antrenamente, să văd cum este. Ca antrenoare, mama este severă, dar în sensul bun, adică ne ajută și ne face să înțelegem că handbalul nu este doar o joacă”, îşi aminteşte şi fiica fostei glorii a handbalului feminin.

Citeşte şi: Ce SALARIU avea Nicolae Ceauşescu? Diferența față de conducătorii de astăzi ai României

Cine a fost Mariana Tîrcă

Până să apară Cristina Neagu şi să cucerească tot ce se putea cuceri, ca distincţii individuale, când spuneai handbalul feminin românesc, spuneai Mariana Tîrcă. Un fel de Hagi pe semicerc, pe care specialiştii au votat-o în Top 5 ai handbalului mondial şi care rămâne încă cea mai bună marcatoare din istoria tuturor naţionalelor de handbal cu 2043 de goluri. E drept că a jucat şi până la 41 de ani, dar are 2243 de reușite la toate categoriile de vârstă pentru naţională, ceea ce face ca pe Sorina „să o oblige” puţin la mai mult…

Fiica Marianei Tîrcă nu o simte însă ca pe o presiune, ci ca pe o motivaţie. Deşi chiar şi ea este uluită când se uită pe cifrele mamei ei. „Nu mi-a venit să cred, pentru că mi se părea un număr imposibil, dar asta este realitatea. Eu îmi doresc să o depășesc, dar este destul de greu”, mărturiseşte Sorina.

„Ea trebuie să fie doar Sorina, ca handbalistă. Mama este doar antrenoarea ei și atât. Dacă reușim să separăm viața de familie de sport, nu vor fi probleme”, completează legendara handbalistă a României, acum antrenoarea Coronei Braşov.

 

Comentarii: