LIFESTYLE

Bill Gates a fost detronat cu mult: cum arată cel mai bogat om al Planetei!

Până acum, știam cu toții, de ani de zile, că ”șeful la bani” pe mapamond este Bill Gates. Că el face și desface tot pe glob. Iată însă că în ultima vreme lucrurile s-au schimbat radical. Până într-acolo încât există un alt om care este bogatul Planetei.

El este Jeff Bezos, fondatorul Amazon, primul om din lume care are în cont peste 200 de miliarde de dolari, mai exact 204,6 miliarde. Astfel, averea sa a ajuns să fie mai mare cu 90 de miliarde decât cea a lui Bill Gates, cofondatorul Microsoft, ocupantul poziţiei secunde în topul celor mai bogaţi oameni din lume, scrie CNBC, citat de BusinessMagazin.

CITEȘTE ȘI: Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai

Chiar și după divorțul scump, tot și-a sporit averea

Ghinionul lui Bezos, că vorba ceea, pe cine are noroc la bani, nu are și-n amor, a fost divorțul. Și chiar nu este nevoie să faci studii financiare ca să înțelegi că averea fondatorului Amazon ar fi fost mai mare dacă anul trecut nu ar fi trecut prin cel mai scump divorț din istorie.

MacKenzie Scott, fosta soţie a lui Jeff Bezos, se află acum pe locul 13 în Indexul miliardarilor şi a devenit una dintre cele mai bogate femei din lume în urma divorţului. Ea a primit o participaţie de 4% din acţiunile Amazon, ceea ce i-a oferit o avere de 37 de miliarde de dolari. Averea ei personală se ridică acum la peste 66 de miliarde de dolari.

Jeff Bezos are cea mai mare parte a averii în acţiuni Amazon, iar acestea au atins cote record în aprilie pe fondul cererii fără precedent din partea consumatorilor, în contextul pandemiei de COVID-19 şi a lockdown-ului. Experții anunță că, începând de miercuri, Amazon valorează mai mult de 1,7 trilioane de dolari, ceea ce o face a doua cea mai valoroasă companie din S.U.A., după Apple.

 

 

 

 

Comentarii: