LIFESTYLE

Cătălin Botezatu, din nou la operație! Diagnosticat cu cancer la colon, celebrul designer a mai suferit încă trei intervenții chirurgicale și a îndurat chinuri teribile

FOTO: Facebook Catalin Botezatu

Calvarul prin care trece cel mai cunoscut nume din moda românească pare că nu se mai termină. La 53 de ani, Cătălin Botezatu va fi nevoit să se supună unei alte operații extrem de dificile, după ce anul trecut a fost la un pas de moarte, după trei intervenții chirurgicale la colon, o hemoragie internă și multe alte complicații.

“Urmează o altă operaţie ca să curăţăm acolo bine, după care o operaţie high tech. E destul de dificilă pentru că nu este extrem de uzitată, nici în lume, nici în România”, a declarat Cătălin Botezatu în cadrul emisiunii “Agenția VIP de la Antena Stars.

“M-am dus la turcaleţii mei şi m-am dus la cel mai bun medic care operează. Operaţie extrem de grea, dureroasă, pentru că eu având probleme cu inima, anestezia nu avea cum să mi-o facă decât patru ore. Operaţia a durat şase ore şi trei minute. Mi-au făcut operaţia aproape pe viu. Am simţit nişte dureri groaznice”, a mai spus îndrăgitul designer.

Citește și: ATENȚIE la ce publici pe Facebook! Cuvintele care dezvăluie dacă suferi de depresie

A aflat dintr-o întâmplare că avea cancer

Cătălin Botezatu habar nu avea că viața i se va schimba total atunci când a mers în Turcia la un control de rutină și a fost supus unei operații de apendicită. Atunci medicii i-au dat o veste cruntă: are o tumoare rară la colon și s-a dovedit după examenul histopatologic că era o formă de cancer. Au urmat operații, chimioterapie și săptămâni întregi pe patul de spital, fapt care a condus la retragerea temporară a vedetei din luminile rampei.

Și în trecut, Cătălin Botezatu s-a mai confruntat cu probleme de sănătate. Ba chiar el a recunoscut că în 1992 mai trecuse printr-o intervenție chirurgicală la colon în 1992. Bote a suferit și o intervenție pe cord, tot la clinica din Turcia în urmă cu câțiva ani, atunci când i s-au montat stenturi coronariene.

 

Comentarii: