NUTRITIE

Cea mai bună tocăniţă cu roşii: Metoda specială de preparare/ REŢETĂ

libertateapentrufemei.ro

Mâncare nelipsită de pe mesele româneşti, tocana se găteşte rapid şi iese delicioasă dacă reţeta se respectă întocmai. Paşii gătirii mâncării perfecte îi regăsim la Radu Anton Roman, regretatul gastronom, în lucrarea „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti“ (Editura Paideia).

Ce-i o tocană? O găteală din bucăţi de ce-o fi – carne, legume, ciuperci, cu multe cepe prăjite în grăsime, roşii ori bulion, ceva sare şi piper, şi, eventual, o groşală de făină – făcută la cantină. Ce-i o tocăniţă? Tot aia, dar făcută de mama.

CITEȘTE ȘI: Simplu şi delicios: Cum să prepari acasă cea mai bună ciorbă rădăuțeană/ REŢETĂ

Ingrediente:

2 linguri untură (ulei)
5 cepe sare,
piper, cât să fie bine
1 linguriţă făină
1 kg roşii răscoapte (sau 1 pahar bulion)
1 kg carne de vită ori porc, mai împănată (piept, gât, coaste), ori de pasăre tânără

Mod de preparare:

Se taie carnea bucăţi, se pune la prăjit în untură. Se toacă ceapa peştişori, se pune peste carne. Când a luat culoare, se stinge cu apă puţină, se acoperă şi se lasă să bolborosească pe foc mititel. Când şi când se mai pune un picuţ de apă fierbinte, să nu se ardă. Când carnea s-a frăgezit „de mai că se topeşte-n gură“, se pasează câteva roşii (sau se pune 1 pahar de bulion) se dă cu sare şi piper, se presară făina ploaie, se amestecă şi se dă la cuptor, să se lege sosul.

CITEȘTE ȘI: Găteşte pastele în stilul ducesei Meghan Markle, soţia prinţului Harry/ REŢETĂ

Taină: Nişte pătrunjel ori mărar verde tocat la sfârşit, o lingură de smântână şi o mămăligă, piatră de aur pe fund de lemn, sunt formula finală pentru intrarea în paradisul tocăniţei româneşti.

Altă taină: Dacă punem în mâncarea asta, aproape de sfârşit, diverse legume – fie cartofi curăţaţi şi tăiaţi, fie morcovi tăiaţi felii, fie câteva tulpini de praz, fie dovlecei, ţelină, sau altă verzitură (ciuperci bunăoară) – iese tocană de cartofi cu carne.

Comentarii: