X

Condimentele folosite în funcție de TIPURILE de preparate

Subiectul condimentelor este vast, mai ales odată cu pătrunderea în ultimii ani, pe piața românească, a unor condimente exotice despre care, eventual, citeam doar pe site-urile de bucătărie din străinătate. În articolul de astăzi am încercat să selectăm cele mai uzuale condimente.

CITEȘTE ȘI: Cum sa alegi sosul în funcție de FORMA PASTELOR

Cimbrul

Foloseşte cimbrul la fripturi, tocăniţe, chifteluţe, mezeluri de casă, peşte şi cocteiluri din fructe de mare, pateuri, salate de legume, la dressinguri pentru salate de legume, la sosurile de tomate, la sos olandez, sos bolognez şi sos Gravy.

Mărghiran

Frunzele de maghiran pot asezona tocăniţele, chifteluţele, carnea de oaie, cărnaţii şi friptura de porc, rasolul de peşte, creveţii, supele, sufleurile, plăcintele, omletele, pastele tartinabile pentru micul dejun, marinatele, sosul bolognez, sosurile de legume şi pâinea libaneză.

CITEȘTE ȘI: Cele mai bune rețete de sosuri pentru PASTE

Chimen

Vei condimenta cu seminţe de chimen supele de vită, fripturile, chifteluţele, hamburgerii, plăcintele de legume şi brânză, sosurile picante pentru fripturi la grătar, sosurile de legume, sosurile mexicane.

Oregano

Oregano este condimentul ideal pentru pizza, biscuiţi aperitiv, ciabatta, sos pentru spaghete, sos de tomate, sosuri picante pentru fripturi la grătar, dar la fel de bine poţi să condimentezi sufleuri, omlete, plăcinte cu legume şi brânză, chifteluţe marinate, friptura de pui, şunca şi biftecul.

Rozmarin

Rozmarinul merge la chifteluţe, omlete pe care le vrei foarte aromate, dressinguri pentru salate, fripturi din orice fel de carne.

CITEȘTE ȘI: Sosurile care nu îngrașă! Perefecte pentru fripturi, dar și pentru salate!

Ghimbir

Rădăcina de ghimbir crudă are un gust picant, uşor răcoritor, dar după ce este uscată şi măcinată, îşi pierde iuţeala. Vei folosi ghimbir crud la salate, marinate şi fripturi din carne de vită şi porc, ghimbir uscat la turtă dulce şi prăjituri cu fructe uscate.

Busuioc

Frunzele de busuioc condimentează plăcut foccacia, saleurile, biscuiţii săraţi, supele, fripturile, hamburgerii, orice peşte de apă dulce, plăcintele cu brânză şi legume, sosurile pentru spaghete, sosurile de brânză, marinatele, sosurile pentru fripturi.

CITEȘTE ȘI: Te trezești noaptea? Ce probleme de sănătate poate ascunde ORA la care te trezeşti!

Coriandru

Frunzele de coriandru dau o aromă discretă salatelor, preparatelor din pui şi peşte, sandvişurilor şi sosurilor tip salsa. Seminţele aceleiaşi plante asezonează marinatele pentru pui şi peşte.

Nucșoara

Nucșoara e un condiment dulceag și este asociată cărnii de pasăre, omletelor, băuturilor și turtei dulci. Se știe, desigur, că sosurile Bechamel nu sunt la fel de fine fără aroma de nucșoară.

Dacă veți urmări emisiuni culinare, veți observa că bucătarii contemporani au depăşit vechile bariere gastronomice şi au îndrăznit să combine din ce în ce mai inedit.

CITEȘTE ȘI: Cele mai bune condimente anti-îmbătrânire

Un sfat însă este universal valabil: folosiți cu moderaţie un singur condiment la un tip de preparat, până reuşiți să vă definiți bine gusturile, să faceți cunoştinţă cu ele. Apoi puteți încerca să combinați câte două-trei, dar numai unul dintre ele să rămână în proporție mai mare. Ca tot ce ține de bucătărie, cantitatea depinde de gustul consumatorului! 🙂

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro