SANATATE

Condimentul care te scapă de tuse și calmează arsurile gastrice

Foto: Pinterest.com

Cunoscute mai ales pentru aroma lor puternică din vinul ori ţuica fierte, cuişoarele sunt mai mult decât un simplu condiment, având numeroase beneficii pentru sănătate.

Secretul stă în eugenol, o substanţă activă din componenţa cuişoarelor şi care are rol antimicrobian, antispastic, expectorant, antiviral, antifungic şi analgezic. Cuişoarele conţin betacaroten, vitamina E, seleniu şi fibre, iar medicii fitoterapeuţi le recomandă în caz de viroze şi gripă, pentru stimularea imunităţii, dar şi pentru reîmprospătarea respiraţiei, în loc de gumă de mestecat. În plus, cuişoarele atenuează manifestările gastritei şi durerile reumatice.

Alină durerile de dinţi

Până să ajungi la stomatolog, chinuit de o sâcâitoare durere de dinţi, poţi încerca remedii cu cuişoare, pe care le poţi folosi în mai multe feluri. Poţi masa dintele sau măseaua cu puţină vată îmbibată în ulei de măsline, peste care ai adăugat câteva picături de ulei de cuişoare diluate în puţină apă, recomandă clicksanatate.ro. În cazul unei carii dentare, macini câteva cuişoare şi le pui pe locul dureros timp de 1-2 ore. Sau poţi mesteca 2-3 cuişoare de maximum 4 ori pe zi. De asemenea, poţi prepara o infuzie din 4 linguriţe de plantă la 1 litru de apă.

CITEȘTE ȘI: Cel mai scump condiment din lume: Încetinește Alzheimer și îmbunătățește viața sexuală

Te scapă şi de tuse

Cuişoarele conţin substanţe cu acţiune antitusivă. Indienii obişnuiesc deseori să mestece cuişoare pentru a-şi calma tusea seacă iritativă. Ceaiul de cuişoare îndulcit cu miere ajută la expectoraţie şi calmează crizele de tuse productivă. Pentru calmarea durerilor provocate de tuse, amesteci 3 cuişoare zdrobite cu trei linguriţe de miere şi un căţel de usturoi pisat, până formezi o pastă. Iei un pic din această compoziţie înainte de culcare.

Cuişoarele sunt eficiente şi în caz de răceală ori de gripă. Fierbi 2 linguriţe de cuişoare într-un litru de apă 10 minute la foc mic. Laşi apoi la infuzat, acoperit, 5 minute.

Calmează arsurile gastrice

Dacă te supără durerile de stomac, iată ce leac poţi încerca. Laşi să fiarbă 3-5 cuişoare într-o cană cu apă un sfert de oră. Bei ceaiul obţinut, de 3 ori pe zi, între mese. Poţi să adaugi puţină miere şi/sau scorţişoară. Cei care suferă de arsuri la stomac pot scăpa de problemă dacă ţin în gură, câteva minute, 2-3 cuişoare. Acestea scad aciditatea gastrică, ajuta la digestie şi favorizează eliminarea gazelor din intestine.

Reglează glicemia

Una dintre proprietăţile medicinale ale cuişoarelor este de a reduce nivelul ridicat de zahăr din sânge. Poţi prepara un remediu din 4 beţişoare de scorţişoară, 60 g de cuişoare şi 1 litru de apă. Amesteci toate ingredientele într-un castron şi-l păstrezi în frigider 4-5 zile. Apoi, strecori şi bei câte o jumătate de cană în fiecare zi.

Curăţă colonul

Indienii apelează deseori la un leac eficient pentru curăţarea colonului: ceaiul de cuişoare şi ghimbir. Se fierb 2 cuişoare şi puţin ghimbir zdrobit în 200 ml de apă. Se lasă la răcit, după care se îndulceşte cu puţină miere. Chinezii, în schimb, apelează la un alt remediu cu cuişoare pentru tratarea durerilor reumatice sau musculare: diluează câte 10 picături de ulei esenţial de cuişoare în 250 ml de ulei de migdale sau în alt ulei de masaj şi masează zonele dureroase.

CITEȘTE ȘI: Condimentaţi-vă viaţa cu ele şi vă protejaţi sănătatea! Iată condimentele care distrug celulele canceroase

Atenţie la uleiul de cuişoare!

Nu folosi ulei esenţial de cuişoare mai mult de o săptămână pentru orice fel de problemă de sănătate.
Diluează uleiul de cuişoare întotdeauna în alt ulei, înainte de a-l folosi.
Este contraindicat femeilor însărcinate şi celor care alăptează, precum şi copiilor mici.
Este interzis persoanelor cu piele sensibilă.

Comentarii: