NUTRITIE SANATATE

Cum poți ameliora senzația de balonare și disconfortul produs de aceasta

viataverdeviu.ro

Senzația de balonare (distensie abdominală sau meteorism) este o condiție în care abdomenul superior se simte plin și întărit și arată umflat (destins).

Apare când există gaze in exces în stomac sau intestin.

Totuși, unii pacienți pot avea o percepție crescută și pot resimți această senzație când au o cantitate normală de gaze în stomac (hipersensibilitate intestinală).

CITEȘTE ȘI: Ceaiul care reduce inflamația din organism și combate balonarea

Cum poți ameliora senzația de balonare și disconfortul produs de aceasta

Poți avea durere abdominală sau doar o senzație de plenitudine. Oricum s-ar manifesta, balonarea este inconfortabilă.

Cauze:

  • Dieta alimentară dezechilibrată: băuturi carbogazoase, consum ridicat de sare/zahăr, fibre insuficiente.
  • Deficit de enzime digestive și acizi biliari.
  • Diverse afecțiuni digestive: dispepsie, constipaţie, alergii, intoleranţă la lactoză, suprapopulare bacteriană a intestinului subţire, boli cronice și autoimune (Chron, boala celiacă).
  • Administrarea de medicamente: antidiabetice (acarboza), medicamente care conţin lactuloză sau sorbitol.
  • Dezechilibre hormonale.

Cum poți ameliora senzația de balonare și disconfortul produs de aceasta

Pentru a remedia starea de balonare este important să cunoaștem alimentele care ne ajută împotriva acesteia: semințele de chia, quinoa, stafidele, pătrunjelul, busuiocul, țelina, salata verde, sfecla roșie, cartofii dulci, lămâia, strugurii, pepenele, kiwi, iaurtul, orezul brun.

CITEȘTE ȘI: Balonarea, combătută de o vitamină. În ce alimente se găseşte

Putem avea în vedere și o dietă antibalonare, alegând cu precădere dintre următoarele categorii de alimente:

  • Carne albă slabă de pui, pește sau curcan, fiartă sau la cuptor.
  • Fructe bine coapte sau coapte la cuptor ori fierte în compoturi fără zahăr, la gustări.
  • Supe clare degresate, ciorbe de legume și zarzavaturi și garnituri de legume fierte sau pregătite la aburi.
  • Lactate ușoare, cu un conținut redus de grăsimi cum ar fi brânza slabă de vaci, iaurtul sau laptele bătut, chefirul ori sana moderat degresate.
  • Alimente care conțin ingrediente cât mai naturale, fără conservanți aditivi.

Comentarii: