NUTRITIE

Cum să prepari un DROB sănătos. Sfaturile NUTRIȚIONIȘTILOR

Foto: Pinterest.com / Pixabay.com

Toate preparatele pe bază de organe se digeră greu şi cresc nivelul colesterolului LDL („rău”). Iată de ce ele sunt contraindicate persoanelor care suferă de boli gastrice, hepato-biliare şi cardiovasculare.

Pe lângă toate acestea, organele, inclusiv cele de miel, conţin purine. În urma metabolizării acestor compuşi rezultă acidul uric, care favorizează sau care agravează guta, o formă de artrită ce produce dureri de articulaţii, însoţite de roşeaţă şi de febră în crizele dureroase. Aşadar, nici bolnavii de gută nu ar trebui să mănânce drob şi alte preparate din organe. Le pot gusta însă dacă învaţă să le prepare mai sănătos. Și, pentru că tot am ajuns la capitolul sănăatete, iată câteva sfaturi date de nutriționiști în privința preparării unei dintre vedetele festinului de Paște: drobul!

Verdeaţa combate colesterolul „rău”

Prepară drobul cu o cantitate cât mai mare de verdeaţă, pentru că ea ajută la digestia grăsimilor şi reduce absorbţia colesterolului LDL în circulaţia sangvină. În plus, drobul este mai gustos dacă punem mai multă ceapă verde, usturoi, pătrunjel şi mărar.

Vacanța de Paște? ȚINUTE pe care să le iei cu tine

Iată ce scrie în BIBLIE despre preludiu și pozițiile sexuale. ”Să nu vă lipsiţi unul pe altul de…”

Condimentele stimulează digestia

Ar trebui să foloseşti şi condimente dacă vrei să prepari un drob sănătos. Ele stimulează digestia şi fac grăsimile mai puţin nocive, la fel ca verdeţurile. Adaugă în organele tocate piper, ienibahar sau nucşoară.

3 CONDIMENTE care STIMULEAZĂ DIGESTIA. Introdu-le în preparatele de Paște!

 

Punem sau nu orez la drob?

Unele persoane adaugă şi orez la drob, dar ar fi de preferat să nu facem acest lucru, pentru că amestecul de carne cu amidonoase este indigest.

Cea mai bună PASCĂ cu mascarpone și ricotta

Nutriționist: ”Decât un kilogram de mere, mai bine mâncaţi o feliuţă de tort de ciocolată” VEZI și explicația

Nu-l prepara la cuptorul cu microunde!

În ceea ce priveşte prepararea drobului, ar trebui să folosim cuptorul de la aragaz. Cel cu microunde nu doar că reduce din valoarea nutriţională a preparatului, dar nu coace la o temperatură omogenă, precum cuptorul clasic. În unele zone ale preparatului se ating temperaturi de 200 de grade Celsius, iar în altele – de cel mult 100 de grade Celsius.

Din acest motiv, există riscul ca unii microbi patogeni să nu fie distruşi în timpul preparării, lucru care ne expune pericolului de a face toxiinfecţii alimentare.

Organele, cu atât mai mult, trebuie gătite bine, la temperaturi ridicate, pentru că sunt uşor perisabile şi pot fi contaminate cu bacterii.

Comentarii: