SANATATE

Cum ştii dacă ai un somn de calitate – Semnele care îţi arată că te-ai odihnit corespunzător

theriseandshine.com

Ştim deja că somnul este vital pentru sănătatea fizică şi mintală. Dar cum putem să ştim dacă avem o odihnă de bună calitate? Mai ales dacă lucrăm în schimburi şi tiparul nostru de somn nu arată exact la fel cu al celorlalţi.

În medie, adulţii ar trebui să doarmă între şapte şi nouă ore în fiecare noapte, dar nevoile de odihnă sunt foarte individualizate, potrivit sleepfoundation.org. De exemplu, unele persoane se pot simţi foarte odihnite după opt ore de somn consecutive în fiecare nopate şi un episod de moţăială în timpul zilei. Alţii, nu au o problemă dacă tiparul de somn li se schimbă, în timp ce unii sunt de-a dreptul afectaţi de un program nou de somn sau chiar se simt obosiţi după nouă ore de odihnă.

CITEȘTE ȘI: Avetismentul unui medic neurochirurg: NU dormiți cu telefonul la cap!

Specialiştii în somnologie au stabilit câteva criterii după care un somn este considerat bun sau nu.

Odihna neîntreruptă

Primul este acela care apare în 15-20 de minute după ce ne aşezăm în pat, urmat de o cantitate de somn situată între şapte şi nouă ore pe durata unei zile. Odihna trebuie să fie continuă şi nu întreruptă de episoade de veghe în care încercăm să adormim şi nu reuşim.

Senzație de alertă la trezire

Totodată, la trezire seanzaţia trebuie să fie alertă, de odihnă şi bună dispoziţie, gata pentru a înfrunta o nouă zi.

Fără modificări ale somnului

Un alt criteriu este acela că persoanele apropiate nu observă modificări ale somnului de tipul sforăitului, întreruperilor în respiraţie sau alte comportamente schimbate pe timpul nopţii.

CITEȘTE ȘI: Poziţia în somn afectează sănătatea! Cum NU este bine să dormi

Persoanele care lucrează în schimburi pot avea dificultăţi în a se odihni între şapte şi nouă ore pe durata unei zile, trezindu-se mai devreme ca urmare a semnalelor de alertă date de ritmul circadian. Aceasta nu înseamnă că acele persoane nu au nevoie de acelaşi număr de ore pe zi de odihnă ca şi ceilalţi, ci doar că organismului îi este mai dificil să adoarmă ziua.

În timp, se poate ivi insomnia cronică.

Comentarii: