HOROSCOP

HOROSCOP 11 iulie 2020

Berbec Iei taurul de coarne şi spui foarte ferm: gata! Deşi sună tranşant şi te întrebi şi tu dacă ai făcut bine, vei vedea că cei din jur te susţin şi aplaudă curajul de care ai dat dovadă, ceea ce îţi inspiră mai multă încredere că ai făcut ceea ce trebuia. Era nevoie de un astfel de moment în care să pui punct odată pentru totdeauna unei situaţii care nu-şi mai avea rostul, iar de acum lucrurile vor reveni, încet-încet, la normal. Că e o mutare dintr-un loc în care nu te simţeai bine, că e o despărţire de o persoană care te făcea să suferi, după acest gest orizonturile încep deja să se limpezească pentru tine, semn că ai făcut ce era mai bine pentru tine!

Taur
Dacă pleci la drum, asigură-te că toate chestiunile costisitoare sunt verificate atent, ca să nu te trezeşti în vreo incapacitate de plată. Verifică benzina din rezervor, banii de pe card, portofelul cu acte, tot ce crezi că vei folosi pe parcursul călătoriei, deoarece există riscul să ajungi la destinaţie fără un detaliu suficient de important cât să strice scopul deplasării. Posibil ca la capăt să te aştepte un contract de semnat sau o promisiune în bani, dar ceva de pe parcurs poate strica buna desfăşurare a lucrurilor, încât să ai mai mult de plătit decât de câştigat.

Gemeni
Iubirea te face să pluteşti, pur şi simplu, toată lumea este a ta şi te simţi capabil să răstorni şi munţii din loc. Atunci când ai pe cel drag alături, când te ştii iubit şi apreciat aşa cum eşti, susţinut necondiţionat de pe margine, capeţi aripi şi poţi mai mult decât ai putea crede! E grozav să capeţi atâta încredere în tine însuţi, în viitor, în ceilalţi, doar pentru că cineva te iubeşte. Evenimentele acestei zile te pot propulsa în frunte, înaintea tuturor, deoarece motorul principal al tuturor succeselor care te vizează este iubirea. Eşti fericit că iubeşti şi eşti iubit, şi asta îţi dă putere!

Rac
Ideile care se nasc acum în mintea ta te vor duce foarte repede la nişte rezultate demne de toată lauda, ca atare scoate-le la lumină şi pune-le în aplicare imediat. Cu cât porneşti mai entuziast şi mai optimist, cu atât roadele se vor arăta mai repede. Imaginează-ţi că afacerea pe care vrei s-o porneşti acum e abia la faza de sămânţă, dar numai de tine depinde cum o sădeşti, o îngrijeşti şi o dezvolţi ca să ajungă la revolta bogată în cel mai scurt timp. Totul e să porneşti cu încredere şi siguranţă în succesul final, fără să te gândeşti la piedici. Fii sigur că cele mai bune idei şi soluţii vin chiar din inima ta!

CITEȘTE ȘI: Top 3 zodii care SE GÂNDESC NUMAI LA SEX

Leu
Nu trata criticile cam dure care sunt îndreptate împotriva ta ca pe un atac la persoană, pentru că nu acesta e rolul lor! Exact invers: cel care îţi atrage atenţia asupra unei conduite greşite, a unei acţiuni îndreptate într-o direcţie inutilă sau a unei atitudini nepotrivite unui anumit scop, chiar îţi vrea binele şi te trage de mânecă să nu mergi mai departe în acelaşi stil. E nevoie de o schimbare de sens, pe care ţi-e puţin teamă să o faci, dar dacă l-ai lua ca exemplu pe cel care îţi oferă sfaturi utile de pe margine (ce-i drept, cu puţină agresivitate), ai putea face o alegere bună, pentru că te obligă să fii atent la deciziile tale!

Fecioară
Felul în care te privesc ceilalţi devine stimulentul cel mai bun pentru a-ţi recâştiga încrederea în propria persoană. Dacă te-ai analiza numai prin prisma propriei tale păreri despre sine, nu ai ajunge la rezultate tocmai bune, pentru că ai tendinţa de a-ţi găsi numai defecte, or ceilalţi te apreciază sincer pentru ceea ce reprezinţi. De la tine nu se vor auzi azi prea multe cuvinte de laudă de sine, ca atare, dacă lumea trebuie să-ţi vadă adevărata valoare, ar trebui să-i asculte pe cei care te ştiu cum eşti tu. Ai nevoie de un reprezentant care să te descrie sau să-ţi facă puţină reclamă!

Balanță
Caută adânc în inima ta cele mai bune soluţii pentru situaţia în care te afli. Nu neapărat experienţa de viaţă are ceva de zis aici, ci sentimentele tale cu privire la ce se petrece. Sunt senzaţii pe care le ţii ascunse în suflet şi care dau indicii cu privire la ce trebuie să faci, totul e să ai curaj să le scoţi la lumină şi să le urmezi. Că e un presentiment negativ, care te trage de mânecă să nu te implici într-o situaţie cu factor de risc sau, dimpotrivă, e o dorinţă puternică de a face ceva, şi dacă îţi urmezi aceste emoţii (pozitive sau negative, aşadar) este exact reacţia potrivită în cazul de faţă. Vezi ce simţi şi acţionează conform trăirilor tale!

Scorpion
Ce zi frumoasă se anunţă la orizont, în care bucuria, buna dispoziţie, distracţia vor fi la ele acasă. Înconjoară-te de oameni veseli şi optimişti care te vor atrage în bucuria lor, într-o acţiune colectivă de-a dreptul amuzantă. A lucra într-o atmosferă atât de destinsă, de luminoasă şi, de ce nu, distractivă, va fi în beneficiul rezultatelor finale, pentru că o glumă bună, un ton jucăuş şi o relaţie tonică de prietenie vor sta la baza unui succes de zile mari de care fiecare va beneficia în felul său. În asemenea anturaj vesel, e posibil să fie loc şi de gesturi de iubire!

 

CITEȘTE ȘI: Zodiile de care trebuie ”SĂ FUGI”

 

Săgetător
Felul în care te privesc ceilalţi devine stimulentul cel mai bun pentru a-ţi recâştiga încrederea în propria persoană. Dacă te-ai analiza numai prin prisma propriei tale păreri despre sine, nu ai ajunge la rezultate tocmai bune, pentru că ai tendinţa de a-ţi găsi numai defecte, or ceilalţi te apreciază sincer pentru ceea ce reprezinţi. De la tine nu se vor auzi azi prea multe cuvinte de laudă de sine, ca atare, dacă lumea trebuie să-ţi vadă adevărata valoare, ar trebui să-i asculte pe cei care te ştiu cum eşti tu. Ai nevoie de un reprezentant care să te descrie sau să-ţi facă puţină reclamă!

Capricorn
Uneori, o despărţire poate fi cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla, ca atare vei trata un astfel de moment ca pe un motiv de uşurare. Dispare cineva din viaţa ta, îţi iei rămas bun de la un loc sau de la o persoană, laşi în urmă o relaţie care nu-şi mai are rostul, şi parcă simţi şi tu că respiri, finalmente. Dacă vezi că nu mai ai nimic de câştigat sau de învăţat din anumite relaţii cu oamenii din jur, nu te crampona de ele! Nimic nu e veşnic: nici relaţiile de serviciu, nici cele de prietenie, nici cele de iubire, ca atare uneori e bine să le laşi în urmă şi să treci mai departe, spre altceva.

Vărsător
Familia te înconjoară cu multă căldură şi încredere, pentru că aşteaptă de la tine un anumit gest. Trebuie să-ţi iei inima în dinţi şi să dai startul unei acţiuni de care vor beneficia toţi ai casei, la urma urmei, dar greul deciziei cade pe umerii tăi. Totuşi, bucuria cu care te privesc ceilalţi şi stimulentele sincere care vin din partea lor sunt exact sursa de energie pozitivă de care ai nevoie pentru a analiza situaţia limpede şi corect şi, apoi, pentru a lua decizia cea bună, ce va lucra în avantajul tuturor celor dragi. Dacă ai vedea din partea lor rezerve, nu ai mai avea acelaşi curaj.

Pești
Eliberează-te cât mai repede de lista de sarcini pe care ţi-ai propus-o pentru astăzi, ca să găseşti câteva minute doar pentru sufletul tău. Fă ceva din ceea ce te relaxează, te încarcă de energie pozitivă, te face să zâmbeşti sau te ajută să respiri în voie, deci aminteşte-ţi de hobbyurile tale, de muzica ce te linişteşte, de filmele preferate şi oferă-ţi un bonus de asemenea natură! Tot ce îţi inspiră libertate (de mişcare, de gândire) e activitatea perfectă pentru această zi, semn că te apleci mai mult către tine, către nevoile tale cele mai intime. Lasă-i pe ceilalţi pe planul doi: azi tu eşti vedeta!

sursa: acvaria.com

Comentarii: