HOROSCOP

HOROSCOP 14 august 2020

Berbec Îţi tot faci procese de conştiinţă pentru o veche greşeală de care nu te poţi încă detaşa, deşi ea nu-şi mai arată demult efectele. E vremea să te eliberezi tu, mai întâi, de acea obsesie, pentru că eşti încă bolnav emoţional din cauza celor întâmplate cândva. Iartă, uită, şterge cu buretele, închide acel sipet cu amintiri urâte, pentru că numai de tine depinde să echilibrezi situaţia trecutului în comparaţie cu prezentul. Poţi lua acum o decizie salvatoare care reabilitează toată situaţia de atunci, dar e nevoie de un dram de curaj ca să faci asta. E o operaţie fără anestezie, dar, după ce termini, vei fi complet vindecat.

Taur
Cineva îţi dă un sfat pe care merită să îl iei în consideraţie. Îţi transmite că, în situaţia de faţă, cel mai bine e să stai pe loc, să nu faci nici un gest înainte, ori pentru că problema se va rezolva de la sine, ori încă vor mai apărea unele aspecte care pot schimba lucrurile. Deci ţine cont de sfatul împărtăşit de cel de lângă tine, pentru că îţi vrea binele şi va fi în avantajul tău. Va veni o zi când vei descoperi efectele pozitive ale sfatului săi şi îi vei transmite recunoştinţa ta pentru felul în care a reuşit să te oprească la timp să nu faci o greşeală. Stai pe loc, asta e cheia!

Gemeni
Nu te compara cu cei din preajma ta, pentru că azi nu atragi lângă tine oameni care să-ţi semene sau care măcar să aibă ceva în comun cu tine. Dacă te priveşti pe tine prin prisma lor, ca şi cum ei te-ar reflecta pe tine, greşeşti amarnic. Tu nu eşti aşa: nici pesimist ca ei, nici trist ca ei, nici neputincios ca ei, ca atare fă abstracţie de oamenii care îţi stau prin preajmă şi nu te implica în treburile lor. Da, poate ai dori să le ridici moralul, dar nu te ajută cu nimic compasiunea cu care îi tratezi. Ei vor încerca să te tragă pe tine în jos, pentru că nu suportă ca alţii să se simtă mai bine, deci mai bine pleci de lângă asemenea surse de energie negativă.

Rac
Ai numai de câştigat de pe urma anturajului în care nimereşti astăzi, de parcă ai intra într-un mediu de oameni inteligenţi, experimentaţi, înţelepţi, care cunosc foarte bine domeniul pe care tu deocamdată îl tatonezi. Stai cu urechile pâlnie la tot ce au ei de transmis, pentru că trebuie să recunoşti că îţi sunt superiori şi de la ei vei primi informaţiile de care ai nevoie. Sunt ca un fel de profesori, de mentori, de îndrumători spre succesul pe care îl vizezi de multă vreme, iar deschiderea lor

CITEȘTE ȘI: Trăsătura FORTE a fiecărei zodii. Cum să te folosești de atuul tău?

Leu
Gata, s-a terminat furtuna în care ai fost prins o perioadă, deci acum îţi poţi permite o pauză. Nu te precipita spre altceva, ci profită de liniştea care s-a lăsat pentru a te relaxa şi tu un pic. Chiar dacă nu e neapărat finalul pe care l-ai dorit, fii recunoscător că s-a ajuns la capăt şi acum te poţi detaşa. Profită de calmul care se aşează peste toate căci, după o vreme, vei putea să o iei de la capăt sau să continui din acelaşi punct, dar nu acum, imediat. Resursele tale de energie s-au terminat şi ar fi bine să stai o vreme pe margine până ridici din nou nivelul de energie în baterie. Dacă te-ai apuca acum de altceva, ai rămâne foarte repede fără benzină!

Fecioară
Dacă eşti susţinut de cei dragi, ai mai mult curaj să te implici într-o acţiune ce necesită un mare consum de energie. Singur, neştiind dacă ceilalţi ţin cu tine, nu ai avea aceeaşi îndrăzneală de a porni la drum, dar aşa, privind în jurul tău că ceilalţi te încurajează sincer, parcă prinzi tot mai multă forţă să duci mai departe ce ai început. Eşti abia la primii paşi, dar încrederea celor din familie şi aprobarea prietenilor se vor dovedi a fi miraculoase pentru a trece cât mai repede la etapele următoare.

Balanță
Eşti mulţumit de spaţiul în care evoluezi, fie că e vorba de propria ta locuinţă, fie că e vorba de locul de muncă, de spaţiul unde te duci în fiecare dimineaţă. Se resimte o atmosferă pozitivă în jurul tău, ceea ce te ajută să lucrezi cu pasiune, cu plăcere, cu spor, şi dacă mai atragi alături de tine şi alte persoane cu acelaşi chef de muncă şi cu aceleaşi interese, succesul este din ce în ce mai aproape. Dar atenţie: multe din reuşitele acestei zile depind de spaţiul în care te afli, ca atare aruncă o privire în jurul tău să vezi dacă toate sunt în regulă. Lumina e potrivită? Aerul e proaspăt? Sunetele care se aud sunt la volumul sau tonalitatea adecvată? Biroul e confortabil? Da, toate aceste detalii vor avea un rol în reuşita planurilor începute, deci nu le neglija!

Scorpion
Aruncă o privire în urmă, pentru că undeva în trecut se află cheia problemei cu care te confrunţi astăzi. Data trecută ai rezolvat totul foarte bine, deci ajunge doar să-ţi aduci aminte cum s-au rezolvat toate atunci şi să repeţi reţeta de odinioară. Tot în trecut se află un eveniment cu care te mândreşti încă, pe care probabil nu l-a aflat toată lumea, ca atare e bine uneori să mai treci în revistă propriul palmares, ca să ştie toţi cu ce te lauzi. De fapt nici nu e laudă de sine, ci e o simplă informare a celor din jur cu privire la reuşitele tale de altădată şi care pot conta şi acum.

CITEȘTE ȘI: Cel mai potrivit ANTRENAMENT, în functie de zodia în care te-ai născut

Săgetător
Priveşte înapoi cu iubire, fără pic de mânie sau regret, pentru că tot ce ai trăit înainte face parte din experienţa ta de viaţă. Nu contează că ai trecut şi prin momente dificile sau că duci după tine amintiri urâte, ci priveşte trecutul cu recunoştinţă pentru tot ce ai acumulat până aici. Dacă nu ai fi avut şi astfel de momente, mai puţin plăcute, cum ai fi învăţat tot ceea ce ştii în acest moment? Omul învaţă mult mai bine din situaţii dificile, decât dacă le-ar primi pe toate uşor pe tavă, ca atare mulţumeşte că ţi s-au predat atâtea lecţii utile. Ţine-le minte şi foloseşte-le cu inima deschisă!

Capricorn
Sunt momente când toate eforturile depuse nu duc acolo unde ţi-ai propus, deci trebuie să mai accepţi şi micile înfrângeri. Sunt sacrificii obligatorii pe care le mai faci din când în când, dar cu convingerea că ele sunt preţul ce se cere plătit pentru a putea trece mai departe. Poate azi renunţi la un vis sau la o cale, dar cu sentimentul că e cel mai bun lucru pe care îl poţi face în acest moment iar într-o zi vei culege roadele bune ale compromisurilor actuale. Ai deci răbdare şi acceptă alternative, chiar dacă nu eşti întru totul de acord cu ele.

Vărsător
Tu eşti un pic mai diferit decât restul lumii, dai dovadă de o originalitate de multe ori greu de înţeles, poate pentru că eşti un excentric, un avangardist, un rebel în multe privinţe, dar vei vedea că, aşa ciudat cum eşti, multă lume depinde de deciziile tale. Unii s-au săturat de rutină, de monotonie, de lucrurile pe care le fac la fel de ani de zile şi te privesc azi ca pe eroul lor salvator. Tu le arăţi altă cale decât tot ce au încercat ei înainte şi, deşi pare complet ciudată şi riscantă pentru ei, te vor urma cu încredere deplină, ca şi cum tu eşti ieşirea lor din banal.

Pești
Nu te ţine cu dinţii de o stare de lucruri doar pentru că te-ai obişnuit cu ea. Nu-ţi fie frică de schimbare şi, mai ales, e bine să accepţi ideea că lucrurile se mai modifică în timp. Şi tu te schimbi, şi oamenii din jur se schimbă, ca atare, dacă ai pornit pe un drum cu anumite principii foarte bine bătute în cuie, nu înseamnă că trebuie să respingi alte direcţii. Fii deschis spre alte păreri, acceptă idei din afară, pentru că vine spre tine un val imens de noutăţi şi informaţii, care, dacă le respingi doar pentru că eşti obişnuit cu ceea ce ştiai deja, ar putea duce la ratarea unor ocazii excelente. Nu spune nu noului!

sursa: acvaria.com

 

 

 

 

 

Comentarii: