HOROSCOP

HOROSCOP 16 August 2021

Berbec Vei reuși să rezolvi toate chestiunile bănești și să închei discuțiile neplăcute cu unele persoane din cercul tău de apropiați. Îți merge mai bine din punctul de vedere financiar și, curând, vei mai pune niște bani deoparte. În familie, momentele cele mai frumoase sunt legate de o reușită a persoanei iubite, care va avea toate motivele să sărbătorească.

Taur
Fii prudent dacă trebuie să iei decizii majore la serviciu. Gândește-te bine înainte de a promite ajutor unui coleg sau de a-ți asuma anumite responsabilități. Cu timpul, toate aceste obligații se vor schimba și, poate, vor crește. E greu să refuzi, dar este și mai greu să îți asumi singur sarcini dificile. Fii diplomat și discută cu toți ceilalți care se pot implica în munca ta!

Gemeni
Este o perioadă propice distracției şi relaxării. Dacă trebuie să pleci la drum lung, toate îți vor merge din plin și vei reuși să îți atingi obiectivele. Profită de această perioadă benefică! Este foarte bine să fii precaut, pentru a evita niște situații stânjenitoare imprevizibile, dar nu exagera în acest sens!

Rac
Îți merge tot mai bine. Este o perioadă excelentă pentru tine pe toate planurile. Sănătatea, familia și viața de cuplu sunt protejate. Dacă ai planuri pentru renovarea casei, este momentul ideal să îți cumperi toate cele necesare. Apar niște schimbări neașteptate și este posibil ca să nu știI de la început cum să acționezi.

CITEȘTE ȘI: Zodiile de care trebuie ”SĂ FUGI”

Zodiile care NU sunt făcute pentru căsătorie

Leu
Vei fi cooptat în activități noi, care îți vor deschide perspective nebănuite. Dacă nu ai datorii sufletești din trecut, este timpul să te gândești la schimbări. Începe o perioadă a transformărilor, în care relațiile și buna înțelegere cu cei din jur îți vor aduce beneficii. Dacă primești o ofertă să lucrezi în alt loc sau să începi o colaborare, contractul va fi de bun augur.

Fecioară
Te bucuri de o perioadă plină, în care vei putea realiza multe lucruri frumoase. Dacă vrei să faci cumpărături deosebite, vei găsi oferte bune. Dacă vrei să faci o călătorie prin țară sau să îți vizitezi rudele, vei fi primit peste tot cu brațele deschise. Multe persoane dragi așteaptă să te vadă și să le treci pragul.

Balanţă
Abține-te de la comentarii, când toată lumea în jur este agitată și nervoasă. Te confrunți în aceste zile cu persoane ambițioase și orgolioase, care nu vor recunoaște că au greșit. Îți trebuie multă răbdare să discuți despre alegerile lor și să încerci să îndrepți lucrurile. Zilele precedente ai avut o stare neplăcută, care a fost condamnată și de cei apropiați.

Scorpion
Te ocupi mai mult de casă și de cumpărăturile necesare familiei. Îți faci planuri legate de copii și le dedici tot timpul tău liber. Vor fi momente în care vei avea nevoie de timp și pentru tine, să te îngrijești și să te ocupi de garderobă. Toate aceste activități plăcute te vor relaxa și îți vor oferi liniștea de care aveai nevoie.

CITEȘTE ȘI: Care sunt zodiile care trec UȘOR peste o despărţire

Zodiile care NU știu să piardă. Te numeri printre ele?

Săgetător
Vei avea un obstacol de depășit și simți, în anumite momente, că eforturile tale sunt în zadar. Oricât de greu ar fi, nu renunța să lupți pentru ceea ce dorești! Curând, lucrurile vor evolua în direcția cea bună. Dacă sunt probleme în cuplu, timpul și liniștea te vor ajuta să le depășești. Dacă sunt probleme legate de bani, vei primi sprijinul familiei.

Capricorn
Caută ceva nou, încearcă activități distractive și să faci ceva deosebit pentru tine să evoluezi în direcția dorită. Dacă lucrurile de care ești nemulțumit stagnează, nu vei reuși să schimbi nimic. Profită de momentele benefice și cere sprijinul partenerului tău de viață. Imprevizibilul este peste tot și, chiar dacă nu prea îți plac surprizele, cele ce urmează te vor încânta.

Vărsător
Încep zile frumoase și destinse, toate problemele din trecut îşi vor găsi rezolvarea. Vei primi unele recompense care te vor ajuta să te redresezi pe planul financiar. Vei găsi resurse noi și mijloace eficiente să obții ceea ce dorești mult mai repede! Este posibil să ajuți un membru al familiei sau doar să planificați o vacanță împreună.

Peşti
Învață să lași în urmă resentimentele, mai ales dacă nu ai dovezi clare că ai fost uitat sau trecut cu vederea. Ești o fire sociabilă și oamenii te apreciază. Dacă apar probleme de comunicare cu unele dintre persoanele apropiate, găsește puțin timp liber să ieși la o cafea cu ele și să discutați tot ceea ce vă supără.

 

 

 

 

 

Comentarii: