LIFESTYLE

A înflorit rododendronul de pe Muntele Roşu. Cum poți ajunge acolo / VIDEO

Featured Video Play Icon

În localitatea Cheia, din Prahova, la început de iunie, turiştii au parte de un spectacol al naturii, după ce pe Muntele Roşu din masivul Ciucaş a înflorit rododendronul. Oamenii locului spun că fenomenul este unic şi se bucură că floarea este ocrotită prin lege.

Rododendronul, numit şi smârdar sau bujor de munte, înfloreşte în luna iunie, când Muntele Roşu oferă un fenomen unic în România.

Potrivit directorul Centrului de Cultură din Măneciu, Lidia Pavel, muntele a fost denumit în acest fel chiar datorită acestui fenomen, rododendronul fiind de culoare roşie.

„Înfloreşte la jumătatea lunii iunie sau chiar mai devreme, în funcţie de temperatură. Oferă un spectacol de culoare, prin versanţii roşii, plini de bujori de munte înfloriţi, de unde vine şi numele de Muntele Roşu. Odinioară, din petalele bujorului de munte, se făceau dulceaţă şi sirop, dar acum planta este ocrotită pentru a ne oferi un spectacol inedit”, a declarat Lidia Pavel pentru Mediafax.

Pavel a mai precizat că Rododendronul reprezintă acum atracţie turistică, mii de turişti venind în Cheia în mod special pentru a vedea spectacolul naturii oferit de această floare.

Foto: Pinterest.com

Pentru a ajunge în locurile în care creşte această plantă, turiştii şi localnicii trebuie să meargă pe jos, pe creste, aproximativ două ore.

„E roşu, frumos. Creşte de jumătate de metru, e frumos mirositoare. Se obişnuieşte să se facă dulceaţă, e aromată… asta e floarea bujorului de munte. Dar numai acum e timpul ei. E foarte frumos, e incredibil cum miroase de frumos. E de mers două ore până să ajungi pe munte să-l vezi. Numai aici în Cheia îl vezi”, a declarat un localnic.

Adio PERDELE! Vezi ce se poartă în acest an

4 Mituri despre HORMONI, spulberate de specialiști

Păr frumos și dupa 40 de ani? Reguli pe care ar trebui să le urmezi

 

Pe vremuri, localnicii făceau dulceaţă de rododendron, considerată o delicatesă. Acum, însă, planta e ocrotită de lege.

„Culegeam florile de bujori pe munte, le ţineam în mână şi tăiam partea lemnoasă, mai albă. Puneam într-o farfurie petalele şi apăsam ca să iasă mai consistentă, apoi puneam o linguriţă de sare de lămâie, o frecam puţin aşa şi stoarceam bine. Separat, puneam un kilogram de zahăr, trei pahare de apă şi punem petalele stoarse. Dă un colorit nemaipoment. Era o delicatesă. Acum mai facem din trandafiri, dacă nu mai e voie să culegem rododendromul. E foarte bine că nu se dă voie să se mai culeagă”, a spus o localnică.

TUNELUL SECRET al Reginei Maria a fost restaurat şi inclus în circuitul turistic

Cum să-l înveți pe cel mic să facă la oliță în 3 zile

Zona în care creşte rododendronul se întinde pe o suprafaţă de două hectare

„Bujorul de munte sau rododendronul este ocrotit de lege. Este, după câte ştiu eu, pe o suprafaţă de mai bine de două hectare şi înfloreşte la jumătatea lunii iunie şi cu un impact deosebit asupra imaginii vizuale, turiştii sunt încântaţi, se relaxeaază. Aceast plantă este însă din ce în ce mai mult pe cale de dispariţie pentru că turiştii au început să o rupă. Acest lucru ar trebui semnalat ca să lăsăm această planta să fie ocrotiă şi acest peisaj să rămână şi copiilor noştri”, a declarat profesorul de georgrafie, Crina Popescu.

Potrivit Jandarmeriei Prahova, până acum nu a fost data nicio amendă pentru ruperea rododendronului. Echipajele patrulează pe munte, iar turiştii sunt sfătuiţi să nu distrugă planta pentru că altfel riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

DIETA SECRETĂ cu ajutorul căreia Gabriela Firea a slăbit 20 kg în 3 luni

Cele mai NEINSPIRATE replici spuse în dormitor

ASTA nu o știai! De ce este OBLIGATORIU ca morții să fie îngropați la 2 metri sub pământ

Autorităţile au decis chiar să organizeze un festival dedicat acestei plante. Festivalul „Bujorul de Munte” va avea loc sâmbătă, 10 iunie, şi este la a şaptea ediţie.

Foto: Pinterest.com

Comentarii: