SANATATE

Lovitură de teatru! Cele mai folosite medicamente împotriva răcelilor agravează starea bolnavilor de COVID-19

Foto: Instagram.com

Autorităţile sanitare franceze avertizează că antiinflamatoarele folosite în tratarea COVID-19 pot agrava boala şi că ar trebui administrat paracetamol, nu ibuprofen sau cortizon.

Olivier Véran, ministrul francez al Sănătăţii, care este medic neurolog, a scris sâmbătă pe Twitter:

„Administrarea de antiinflamatoare (ibuprofen, cortizon etc) poate fi un factor în agravarea infecţiei. În caz de febră, luaţi paracetamol. Dacă deja luaţi medicamente antiinflamatoare, cereţi sfatul medicului”.

CITEȘTE ȘI: Simptomul mai puțin cunoscut al infecției cu coronavirus: La ce să fii atent!

Pacienții ar trebui să aleagă paracetamol

Oficialii din sănătate subliniază că medicamentele antiinflamatoare sunt cunoscute ca fiind un risc pentru cei cu boli infecţioase, pentru că acestea tind să diminueze răspunsul sistemului imunitar al organismului. Ministrul Sănătăţii a adăugat că pacienţii ar trebui să aleagă paracetamol pentru că „reduce febra fără a contraataca inflamaţia”.

Jean-Louis Montastruc, şeful departamentului de farmacologie de la un spital din Toulouse, a declarat pentru RTL Radio: „Medicamentele antiinflamatoare cresc riscul complicaţiilor când există febră sau infecţie”.

CITEȘTE ȘI: La ce distanță se transmite coronavirusul și cât trăiește în aer/ STUDIU realizat de experții chinezi

Véran a spus, în intervenţia sa zilnică, că evoluţia şi răspândirea coronavirusului este „rapidă şi reală”, dar că 98% dintre cei bolnavi au fost vindecaţi. Bilanţul de până acum al Franţei este de 5.000 de cazuri de infectare şi 91 de decese.

Comentarii: