SANATATE

Proteina C reactivă: Analiza care poate indica prezența multor boli

jurnalgiurgiuvean.ro

Proteina C reactivă este o proteină care ajută medicii să pună diagnosticul corect în multe cazuri, dar și să urmărească evoluția bolii. Proteina C reactivă este produsă de ficat și este prezentă în sânge atunci când în organism există o inflamație acută.

Începând cu infecțiile și mergând până la cancer, proteina C reactivă poate anunța prezența multor boli. Este important să știi că nivelul de proteină C reactivă ridicat din sânge poate indica o gamă largă de afecțiuni, iar medicul este singurul în măsură să identifice problema de sănătate trădată de prezența acesteia în sânge.

Ce este proteina C reactivă?

Un test de sânge pentru proteina C reactivă măsoară nivelul acestei proteine CRP în sânge. Proteina C reactivă este o proteină produsă de ficat, care ajunge apoi în fluxul sangvin, ca răspuns la o inflamație.

Această inflamație este modul în care organismul îți protejează țesuturile în cazul în care ai suferit un traumatism, ai o leziune sau te confrunți cu o infecție. Inflamația poate cauza durere, roșeață și edem (umflare) în zona afectată sau lezată. Unele boli autoimune și unele afecțiuni cronice pot fi cauze ale inflamației.

Cauze ale valorilor crescute ale proteinei C reactive

Cele mai frecvente cauze ale valorilor crescute ale proteinei C reactive sunt:

  • Arsurile;
  • Infecțiile precum pneumonia sau tuberculoza;
  • Infarctul miocardic;
  • Bolile cronice inflamatorii precum lupusul, poliartrita reumatoidă sau vasculita
  • Boala inflamatorie intestinală;
  • Anumite tipuri de cancer.
  • Proteina C reactivă și bolile cardiovasculare

Specialiștii de la Asociația Americană a Inimii (AHA) sunt de părere că persoanele care au nivelul proteinei C reactive mai mare de 2 miligrame/litru trebuie să urmeze un tratament pentru bolile cardiovasculare, relatează doc.ro.

CITEȘTE ȘI: Cele mai importante analize medicale: Îți pot salva viața dacă nu le mai amâni

Factorii care contribuie la apariția bolilor cardiace

Factorii care contribuie la apariția bolilor cardiace sunt următorii:

  • diabetul;
  • tensiunea arterială crescută;
  • colesterolul mărit;
  • fumatul;
  • dieta nesănătoasă;
  • stilul de viață sedentar;
  • consumul excesiv de alcool;
  • obezitatea;
  • istoricul familial cu privire la bolile de inimă.

Această analiză nu este suficientă pentru diagnosticarea riscului de boală cardiovasculară. Medicul va lua în considerare stilul de viață, alte afecțiuni, dar și istoricul familial al pacientului înainte de a-i recomanda alte analize care vor ajuta la stabilirea diagnosticului corect.

Cum se face analiza care identifică proteina C reactivă?

Proteina C reactivă este depistată în sânge printr-o analiză simplă de sânge. În ceea ce privește interpretarea rezultatelor analizei pentru proteina C reactivă, aceasta este măsurată în miligrame pe litru de sânge. De regulă, valorile scăzute ale acestei proteine sunt de preferat, comparativ cu valorile ridicate, pentru că valorile scăzute indică o inflamație slabă în organism.

Interpretarea rezultatelor analizei pentru proteina C reactivă

Potrivit experților,

  • Valorile mai mici de 1 mg/l indică un risc scăzut de boală cardiovasculară.
  • Valorile de 1-3 mg pe litru sunt considerate risc moderat de boli cardiovasculare.
  • Nivelurile mai mari de 3 mg pe litru sunt considerate cu risc ridicat de boli cardiovasculare.
  • Nivelurile PCR mai mari de 10 mg pe litru pot sugera un proces coronarian acut, cum ar fi infarctul (infarct miocardic acut).
  • Valorile care depășesc 10 mg/l sunt o dovadă a faptului că este nevoie de investigatii cardiace si analize suplimentare pentru a afla cauza inflamației puternice din organism.

În general, pe langa un proces cardiac, valorile care depășesc 9 mg/l pot indica

  • infecție osoasă ori osteomielită;
  • artrită autoimună;
  • boală inflamatorie intestinală;
  • tuberculoză;
  • lupus sau alte boli autoimune;
  • cancer;
  • pneumonie sau altă infecție gravă.

Nivelul proteinei C reactive poate fi crescut și de pilulele anticoncepționale.

Dacă pacientul suferă de o afecțiune cronică ori de o boală inflamatorie, proteina C reactivă nu poate stabili riscul pentru o boală cardiovasculară. Acest lucru este valabil și în cazul femeilor însărcinate.

Pentru ce este folosită analiza care determină proteină C reactivă (CRP)?

În mod normal, fiecare dintre noi are un nivel scăzut al proteinei C reactive în sânge. Valorile mari ale CRP pot fi un semn al unei infecții grave sau un semn care indică o altă afecțiune. Analiza CRP poate fi folosită de medic pentru a identifica sau pentru a monitoriza afecțiunile care cauzează inflamație în corp.

Printre acestea se află:

  • infecțiile bacteriene, cum este septicemia (o afecțiune gravă și periculoasă);
  • o infecție fungică;
  • o boală inflamatorie intestinală (tulburări care cauzează inflamație și sângerare în intestine);
  • o boală autoimună, așa cum sunt lupusul și poliartrita reumatoidă;
  • o infecție a oaselor (osteomielita).

De ce ai nevoie de analiza de sânge pentru proteina C reactivă?

Este posibil că unele persoane să aibă nevoie de o astfel de analiză de sânge dacă prezintă simptomele unei infecții bacteriene grave. Simptomele pot fi: febră, frisoane, respirație accelerată, bătăi rapide ale inimii, greață și vărsături.

Dacă pacientul a fost deja diagnosticat cu o infecție ori are o boală cronică, analiza de sânge CRP poate fi folosită pentru a monitoriza tratamentul acestuia. Valorile proteinei C reactive cresc și scad în funcție de nivelul inflamației din organism. Dacă proteina C reactivă are valoare scăzută, este un semn că tratamentul pentru inflamație administrat pacientului funcționează.

CITEȘTE ȘI: Nivelul acidului uric la analize – Ce probleme de sănătate ar putea indica

Valori pentru proteina C reactivă

În prezent, nu există valori standard stabilite de medici pentru proteina C reactivă în sânge, însă, ca regulă generală, următoarele clasificări se aplică în cazul CRP:

Valorile între 3 mg/l și 10 mg/l sunt ușor ridicate și, de obicei, rezultă de pe urma unor boli cronice, cum ar fi diabetul sau hipertensiunea, ori de pe urma unor factori asociați stilului de viață cum sunt fumatul și sedentarismul.
Valorile între 10 mg/l și 100 mg/l sunt moderat crescute și, de regulă, sunt provocate de o inflamație care apare dintr-o cauză infecțioasă ori dintr-o cauză neinfecțioasă.
Valorile de peste 100 mg/l sunt sever crescute și sunt aproape întotdeauna un semn al unei infecții bacteriene.

Comentarii: