LIFESTYLE

Simona Halep pornește tare la Australian Open: ”Soțul e cu mine aici și mă susține!”

Simona Halep a trecut deja și de turul al doilea în primul concurs de Mare Șlem al anului. A învins-o pe Beatriz Haddad Maia într-un meci fără istoric, fără emoții, 6-2, 6-0, și este mulțumită. Este a 14-a favorită la Australian Open și pare că are un culoar bun pe partea ei de tablou.

Are culoar bun și psihic la fel de bun. Se vede și din declarațiile ei. Simona e foarte dezinvoltă și le spune jurnaliștilor inclusiv ce… mănâncă la Melbourne. „Mănânc acelaşi lucru de când am venit aici. De patru săptămâni, mănânc numai şuncă şi brânză şi câteva ou”, a spus fostul lider mondial WTA.

CITEȘTE ȘI: Cum îţi dai seama că ţi-ai găsit jumătatea: Indiciile de care trebuie să ţii cont

Întrebată despre căsnicie

Evident că dacă tot s-a deschis în fața presei, Simona nu putea să nu fie întrebată și de măritiș. Mai concret, fostul mare campion Mats Wilander, specialistul Eurosport pe tenis, a vrut să afle de la ea dacă e diferit acum că este femeie la casa ei.

”Nu e aşa diferit, soţul meu e cu mine aici şi mă susţine. Mă simt fericită în afara terenului şi asta mă ajută şi pe teren. De fapt, nimic nu s-a schimbat, tenisul este prioritatea mea şi încerc să fiu cât de bună pot. Văd lucrurile diferit acum. Înainte nu era uşor, în pandemie a fost greu pentru mine cu <<bulele>>, nu m-am descurcat prea bine cu ele, dar acum mă simt mult mai bine.

Cum viaţa e într-un moment, vreau doar să mă bucur de asta. Sunt motivată, chiar mă enervez uneori pe teren, dar sunt mai calmă decât în trecut şi încerc doar să mă controlez emoţional mai bine. Prefer să câştig Grand Slam-uri decât să revin pe locul I. Locul I este foarte departe”, a mai declarat românca.

 

 

 

Comentarii: