REVIEW SANATATE

Somnul, mai important ca dieta. Cât trebuie să dormi pentru a evita obezitatea

Foto: Pinterest.com

Vrem să dormim cât mai puţin pentru a avea timpul necesar să facem diverse lucruri, însă nu ne gândim niciodată cât de mult rău facem organismului nostru printr-un astfel de stil de viaţă.

Un studiu arată că adulţii care dorm foarte puţin prezintă un risc mai mare de a deveni supraponderali sau obezi, scrie Gândul.

Datele cercetării arată că cei care dorm, în medie, şase ore pe noapte, au o circumferinţă a taliei cu trei centrimetri mai mare decât cei care dorm, în medie, nouă ore pe noapte. De asemenea, ei au o greutate corporală mai mare, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Leeds.

CITEȘTE ȘI: Un neurolog american dezvăluie paşii obigatorii pentru un somn de calitate

Aceste diferenţe au fost asociate odihnei, deoarece între cei 1.600 de adulţi participanţi la studiu care dorm puţin şi cei care dorm normal nu s-au observat diferenţe în materie de alimentaţie.

De asemenea, în cazul celor care dorm foarte puţin s-a observat un nivel mai crescut al colesterolului „bun” în sânge, ceea ce înseamnă că ei sunt mai bine protejaţi de bolile de inimă.

Specialiştii subliniază o dată în plus, prin aceste rezultate, importanţa somnului pentru sănătatea organismului.

CITEȘTE ȘI: Cinci lucruri uimitoare care se întâmplă în creier când dormim. Cum ne ajută somnul la luarea deciziilor

Timpul de odihnă diferă de la persoană la persoană, însă, în principiu, este recomandat ca adulţii să doarmă între şapte şi nouă ore pe noapte.

Comentarii: