NUTRITIE SANATATE

Studiu științific: Condimentul-minune care te scapă de depresie și întărește memoria

Un nou studiu a demonstrat faptul că un simplu ingredient ne poate ajuta la îmbunătăţirea memoriei şi ne poate face, de asemenea, mai fericiţi, dacă este consumat în mod regulat.

Cu o aromă exotică inconfundabilă, turmenicul face parte din categoria condimentelor precum curry având o istorie în Orientul Mijlociu unde era folosit ca leac, condiment şi colorant pentru mâncare. Găsit în turmeric, curcumina este recunoscută ca fiind un antiinflamator cu proprietăţi antioxidante şi este unul dintre puţinele condimente folosit atât ca mirodenie cât şi în tratamentul a numeroase afecţiuni – în India este apreciat de mii de ani pentru proprietăţile sale curative fiind o componentă principală a medicinii ayurvedice.

Potrivit adevarul.ro, studiul efectuat de Universitatea California din Los Angeles a examinat efectele turmericului asupra persoanelor cu pierderi uşoare de memorie legate de vârstă.
„Consumat în fiecare zi, turmericul are capacitatea de ajuta pacienţii diagnosticaţi cu Alzheimer, dar şi pe cei cu depresie majoră“, a spus Dr. Gary Small.

CITEȘTE ȘI: 4 Condimente MAI PUȚIN CUNOSCUTE pentru preparate mai gustoase!

Cei 40 de participanţi au avut vârsta cuprinsă între 50 şi 90 de ani şi au prezentat pierderi de memorie. Astfel, jumătate dintre aceştia au primit 90 de miligrame de curcumină de două ori pe zi timp de 18 luni. Dupa monitorizarea nivelurilor de curcumina in sange, studiul a constatat ca cei care au luat curcumina au avut imbunatatiri semnificative, atat in ce priveste memoria, cât si starea de spirit. Persoanele care au luat curcumina şi-au îmbunătăţit memoria cu 28% în cursul celor 18 luni şi au prezentat, de asemenea, o îmbunătăţire a dispoziţiei lor generale.

Alungă depresia

Recentele studii făcute cu referire la calităţile acestui condiment au arătat că turmericul îmbunătăţeşte funcţionarea creierului. Turmericul inhibă cu până la 40% formarea plăcilor de proteine beta-amiloide, principala cauză a îmbolnăvirii de Alzheimer. Proprietăţile sale antiinflamatoare sunt de folos în gestionarea bolii Alzheimer, fiind de un real ajutor în tratamentul depresiei.

CITEȘTE ȘI: Alimentele și condimentele care ne fac FERICIȚI

Ca şi antioxidant, curcumina conţinută de turmeric este capabilă să neutralizeze radicalii liberi care creează probleme celulelor sănătoase cât şi membranei lor. Acest lucru o face să fie extrem de benefică în boli precum artrita în care caz radicalii liberi sunt responsabili de dureroasele inflamaţii ale articulaţiilor.

Comentarii: