SANATATE

Transpirația poate cauza o BOALĂ de piele – Principalele semnale de alarmă

kfetele.ro

Vacanţele la mare vin la pachet cu un bronz strălucitor în urma expunerii la soare. Uneori, petreci atât de mult timp la soare încât pielea ta începe să transpire şi pot apărea chiar şi arsuri solare. Dar în momentul în care pielea începe să se cojească poţi apela la un scrub la duş, nu-i aşa? Nu întotdeauna. Leziunile de la nivelul pielii pot fi cauzate de o ciupercă.

Pitiriazisul versicolor sau tinea versicolor este o afecţiune cauzată de o ciupercă care determină leziuni superficiale la nivelul pielii, în special în zona trunchiului şi a umerilor. Vinovată de leziuni este o ciupercă din genul Malassezia, care se regăseşte pe 90% din suprafaţa pielii.

Aceasta determină apariţia leziunilor – asemănătoare cu cele care apar după ce începi să te cojeşti după ce ai petrecut prea mult timp în soare – cu excepţia faptului că acestea nu dispar decât dacă le tratezi cu medicamente antifungice.
Ciuperca Malassezia se regăseşte atât în zonele de piele sănătoasă cât şi în cele afectate; transformarea din formă nonagresivă (saprofită) în forma agresivă (parazită). Leziunile devin vizibile mai ales după expunerea la soare.

Simptomele în cazul pitiriazis versicolor se manifestă prin apariţia unor pete rotund-ovalare cu scuame fine în suprafaţă care pot conflua afectând porțiuni extinse, potrivit csid.ro. Culoarea acestora variază, de la tonuri mai deschise decât pielea la roz, bej sau maro.

CITEȘTE ȘI: Mirosul transpirației îți poate spune că suferi de o anumită boală: Despre ce e vorba și cât de gravă e

Există câţiva factori care favorizează apariţia acestei boli:

  • Transpirație abundentă
  • Pielea cu tendinţe de îngrăşare
  • Căldură, umiditate
  • Aplicarea de substanţe grase pe piele
  • Imunodepresie
  • Malnutriţie
  • Corticoterapie
  • Sistemul imunitar slab

Cum se tratează această afecţiune?

Aceste pete sau leziuni nu dispar de la sine şi chiar dacă nu sunt însoţite de senzaţia de mâncărime sau durere trebuie neapărat să apelezi la un doctor. Simpla examinare a leziunilor este de cele mai multe ori suficientă pentru diagnostic; examenul cu lampa Wood sau examenul micologic pot fi utile în stabilirea unui diagnostic de certitudine.

Există trei tipuri principale medicamente: şampoane antifungice, creme sau comprimate. Şampoanele sunt disponibile fără reţetă medicală în farmacii, dar în funcţie de gravitatea afecţiunii, medicul de familie poate prescrie creme sau un tratament medicamentos.

CITEȘTE ȘI: Scapă de mirosul neplăcut al picioarelor! Trucuri împotriva transpirației excesive

Nenumărate substanţe se utilizează în tratamentul pitiriazisului: sulfura de seleniu, ciclopiroxolamina, clotrimazolul, ketoconazolul etc. Tratamentul se face local timp 2-3 săptămâni, zona de aplicare depăşind aria afectată.Desi vindecarea intervine rapid, riscul de recurenţă este mare, mai ales în sezonul cald. Boala nu este însoţită de complicaţii, cu excepţia modificărilor de culoare ale pielii care pot persista şi o lună, două după tratament.

Comentarii: