NUTRITIE SANATATE

Vei vrea să mănânci zilnic sfeclă roșie: Șase beneficii extraordinare pentru sănătate

Sfecla este consumată din vremuri preistorice, însă pe atunci erau consumate doar frunzele de sfeclă. Abia în timpul Romei Antice a început să fie consumată sfecla pentru rădăcina sa. În secolul al XIX-lea, Napoleon a declarat că sfecla roșie este principala sursă de zahăr a Franței, înlocuind astfel în mod oficial trestia de zahăr.

Sfecla roșie are o serie de beneficii pentru sănătate, de aceea este recomandat consumul acesteia. Cu toate că sfecla este leguma cu cantitatea cea mai mare de zahăr dintre toate, este în regulă ca un adult fără probleme de sănătate să mănânce sfeclă de câteva ori pe săptămână.

1. Consumul de sfeclă poate scădea riscul de cancer.

Aceasta datorită betacianinei, substanța care dă culoarea intensă sfeclei și care este, totodată, implicată în reducerea tumorilor, conform doc.ro.

2. Sfecla poate curăța ficatul de toxine.

Chiar dacă organismul are mecanismele sale prin care poate elimina toxinele, sfecla le poate completa și chiar stimula.

3. Consumul de sfeclă ameliorează tranzitul intestinal.

Datorită conținutului ridicat de fibre, sfecla poate normaliza digestia, mai ales după ce se consuma grăsimi și proteine în exces. Consumul regulat de sfeclă reglează deci tranzitul intestinal.

CITEȘTE ȘI:Descoperire incredibilă referitoare la post: obezitatea poate fi prevenită şi fără schimbarea dietei!

De consumat după fiecare masă: Două reţete de cocktail-uri pentru o digestie bună şi un metabolism accelerat

4. Sfecla poate contribui la reglarea colesterolului.

Această performanță se datorează fibrelor care absorb grăsimile și conduc la eliminarea lor din corp.

5. Sfecla contribuie la reglarea tensiunii arteriale

Prin eliberarea unei substanțe ale cărei efecte au impact benefic asupra funcționării vaselor de sânge, sfecla roșie reduce hipertensiunea. Sucul de sfeclă roșie reglează tensiunea arterială în câteva ore de la consum. Acest lucru se petrece întrucât unele substanțe din sfeclă se transformă în oxid nitric odată ce pătrund în organism. Oxidul nitric relaxează vasele de sânge, dilatându-le și reducând astfel tensiunea arterială mărită.

6. Sfecla are proprietati antiinflamatoare.

Anumiti compuși din sfecla au propriatăți antiinflamatoare. Un nivel redus de inflamație în organism scade riscul de afecțiuni precum Alzheimer, Parkinson, afecțiuni cardiace, diabet și nu numai.

Dieta pe care o adoptăm în general, bogată în zahăr, alimente procesate și grasimi, favorizează inflamația așa că este recomandat consumul de sfeclă.

Chiar dacă sfecla este în continuare în atenția cercetătorilor pentru a-i confirma efectele și multe dintre beneficii nu pot înlocui terapiile clasice, includerea în dietă nu dăunează atât timp cât nu se fac excese.

Sfecla poate fi consumată ca atare, în salate, dar și în supe, în preparate gătite la cuptor ori murată sau, de ce nu, chiar în deserturi.

Comentarii: