SANATATE

Mare atenţie! Consumul de ceai fierbinte poate provoca o boală GRAVĂ

Foto: Pinterest.com

Avertisment extrem de important al specialiştilor. Consumul de ceai fierbinte este extrem de periculos şi poate provoca o boală necruţătoare.

 

Oamenii care consumă ceai fierbinte prezintă un risc crescut de apariţie a cancerului esofagian, atunci când această băutură este combinată şi cu viciul fumatului sau al consumului de alcool, arată un studiu recent.

Cercetătorii din China au realizat un studiu pentru a descoperi legătura dintre consumul de ceai fierbinte şi cancerul esofagian.

Cercetarea, publicată în Analele Medicinei Interne, a fost realizată cu ajutorul a 450.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 79 de ani, din 10 zone mari ale Chinei, pe o perioadă de nouă ani.

Autorii au ajuns la concluzia că cei care consuma ceai fierbinte şi 15 grame sau mai mult de alcool în fiecare zi, prezentau un risc de cinci ori mai mare de a dezvolta cancer esofagian, în comparaţie cu cei care beau ceai fierbinte mai puţin de o dată pe săptămână şi mai puţin de 15 grame de alcool zilnic, anunţă Antena 3.

Mai mult, persoanele care fumează regulat şi beau ceai fierbinte, prezintă un risc de două ori mai mare de a dezvolta această boală.

Comentarii: