HOROSCOP

Horoscop 27 Iunie 2018

Berbec

Un succes de demult devine punctul de plecare spre un ţel nou, pentru că, dacă a mers bine atunci, de ce nu s-ar repeta încă o dată reuşita? Merită să-ţi aduci aminte o reţetă de succes care a funcţionat şi să o refoloseşti sau măcar să o împărtăşeşti şi altora, pentru că ar putea fi de folos şi în alte împrejurări.

Transmite cu bucurie şi generozitate tot ceea ce ştii, pentru că există alături de tine oameni care au nevoie de acest impuls. Dacă te vor asculta, vor avea numai de câştigat, pentru că sfatul tău a avut efecte excelente la tine. de ce nu şi la ei?

Taur

Dacă ai nevoie de un ajutor, ai la cine apela pentru că nimereşti într-un mediu cu oameni de valoare de la care ai mereu ceva interesant de învăţat. Stai cu urechile pâlnie la ceea ce au ceilalţi de transmis, pentru că ideile lor, soluţiile lor, poate chiar intervenţiile lor concrete, îţi sunt de mare folos.

De ce gălbenușul ouălor fierte ÎN EXCES devine gri-verzui?

Ba mai mult: ţine minte lecţiile pe care ţi le oferă unii cu generozitate, pentru că le vei putea transmite şi tu altora mai târziu, devenind astfel bagajul tău de cunoştinţe de mare preţ.

Gemeni

Primeşti un verdict destul de sever care nu-ţi permite să duci mai departe ce ai început. Eşti nevoit să-i pui punct aici şi, pe moment, eşti trist pentru că nu e răspunsul pe care-l visai.

Unde-i lege nu-i tocmeală, ca atare trebuie să accepţi acest final de drum cu oarecare smerenie, dar nu îl considera o înfrângere, ci o altă lecţie învăţată.

Vei şti, altădată, să nu mai faci greşeli şi să urmezi doar căile corecte. Dacă acum se închide un capitol cu un refuz categoric, e semn că trebuie să schimbi imediat macazul, pornind pe calea cea bună.

Rac

Combină cu succes cele două calităţi ale tale de care, cel puţin azi, dai dovadă din belşug: e vorba de tenacitate, rezistenţă, prudenţă la care se adaugă un plus de tupeu şi de dorinţă de a schimba ceva.

Evită gafele în vara 2018: Top trei haine și accesorii care NU se mai poartă

Din această combinaţie de forţe nu poate ieşi decât un rezultat excelent care va sta la baza succeselor tale viitoare. Lasă timiditatea şi modestia deoparte, pentru că acum câştigă cei îndrăzneţi, cei care fac un pas în faţă cu încredere maximă în propria valoare.

Tu te poţi afla azi printre cei de acest gen!

Leu

Nu te grăbi să cheltuieşti banii pe care i-ai adunat de ceva vreme cu atâtea eforturi într-o direcţie care îţi face azi cu ochiul. Poate cineva încearcă să te atragă într-o afacere sau, dacă ieşi la cumpărături, vezi un obiect pe care ţi-l doreşti atât de mult încât eşti gata să deschizi portofelul pentru a-ţi satisface acea dorinţă.

DIETE RAPIDE/ ”Dieta Prințesei”, cea mai cunoscută și eficientă dietă

Vei regreta mai târziu graba cu care ai luat aceste decizii financiare, ca atare n-ar fi rău să pleci azi de acasă fără bani în buzunar. Aşa vei evita ispita de a da totul pe cine ştie ce atracţie costisitoare!

Fecioară

Cineva îţi cere ajutorul şi eşti pregătit să i-l oferi cu generozitate, conştient că rezolvarea problemelor sale actuale depinde enorm şi de susţinerea ta.

Tu deţii azi soluţia practică la ceea ce îl frământă şi, dacă tot ştii ce e de făcut, cum să nu intervii concret în problema sa pentru a-l ajuta să depăşească impasul?

Nu aştepţi nimic în schimb, un simplu mulţumesc ţi-ar fi de ajuns, ca atare oferă tot ce ştii sau tot ce stă în puterea ta pentru a-l susţine pe cel de alături. Într-o zi, va face şi el la fel pentru tine!

Balanță

Fii foarte atent la cel care încearcă azi să ţi se bage pe sub piele, pentru că intenţiile sale nu sunt deloc pozitive şi nicidecum în avantajul tău.

Urmăreşte sigur ceva şi profită de vulnerabilitatea ta, dictată de atmosfera de sărbătoare, şi umblă la coarda la sensibilă pentru a obţine un beneficiu de care fii sigur că se va folosi cândva.

Dezvăluiri din viaţa Andreei Esca: Ce trucuri a folosit pentru a-l cuceri pe soţul ei

Masca pe care a pus-o pe figură ascunde un dram de egoism, dar, pentru că e o zi cu conotaţii spirituale, eşti dispus să i le ierţi şi să le treci cu vederea, ca şi cum ai vrea să vezi în jur doar lucruri bune. Nu fi atât de naiv: nu e atât de bun pe cât vrei tu să-l vezi!

Scorpion

Ai un mare ţel de atins în carieră, dar e cale lungă până vei ajunge la materializarea lui. Trebuie să mai pui mâna pe carte, să înveţi ceva nou, să apelezi la persoane specializate în domeniul cu pricina, deci caută de pe acum mijloacele concrete de a-ţi vedea visul împlinit.

Ai toate şansele să ajungi acolo, doar că trebuie să te foloseşti de foarte multe instrumente intermediare. Azi poţi întâlni persoana care te poate îndruma pe calea ta spre împlinirea visului şi de aici începe aventura.

Săgetător

Visezi frumos iar visele tale implică toată familia, pentru că nu poţi concepe viitorul fără cei dragi aproape. Discuţi cu partenerul de viaţă despre o perspectivă nouă spre care ai dori să porneşti şi, dacă primeşti din partea sa aprobare, vei trece imediat la fapte.

BOALA SECOLULUI! Ce trebuie să faci dacă te confrunți cu această afecțiune

Ai nevoie doar de susţinere, în rest eşti capabil de adevărate miracole, pentru că atunci când e în joc fericirea familiei, dai tot ce ai mai bun!

Cât timp ştii că ai adepţi care cred în tine şi te încurajează în direcţia aleasă, nimic nu te poate opri din elan.

Capricorn

Nu te simţi în largul tău. De obicei eşti mai puternic, mai sigur pe tine, dând dovadă de maximă stăpânire de sine, dar azi parcă te-au copleşit emoţiile, slăbiciunile, propriile temeri.

Calci cu grijă şi nu te arunci spre nimic care ar implica o oarecare doză de risc, pentru că presimţi ceva ciudat: că ceva se va întâmpla, că nu e direcţia cea mai bună, că nu deţii, încă, toate resursele de care e nevoie pentru a ajunge la succes.

Azi preferi să stai cuminte şi retras în banca ta, sperând să nu te observe nimeni, pentru că nu eşti tu cel pe care îl ştia lumea. Accepţi de bună voie anonimatul şi izolarea, aşteptând pasiv din umbră.

Vărsător

Discută cu prietenii şi colegii, cu ceilalţi colaboratori, pentru că de undeva ai putea primi un pont profitabil ce merită pus imediat în practică pentru un ban în plus.

Top 2018: CELE MAI TOXICE fructe și legume. Căpșunile și spanacul ocupă primele locuri

Orice conversaţie poate gravita azi în jurul banilor, dar nu pentru a te plânge de cheltuieli sau pentru a-ţi aminti ce listă lungă de facturi te aşteaptă, ci pentru că primeşti de la alţii cele mai bune sfaturi despre cum reuşesc ei să se descurce în această junglă a datoriilor.

Dacă cineva ştie să facă bani din ideile proprii, poţi şi tu, deci apucă-te de treabă cât mai curând. O afacere pe cont propriu ar merge perfect!

Pești

Deşi eşti înconjurat de multă lume, nu te poţi apropia de nimeni, de parcă te-ai afla printre străini. Nu găseşti subiecte comune de conversaţie, nu te poţi adapta în mediul respectiv şi orice încercare de a te apropia de ceilalţi duce la eşec.

De fapt, la originea acestei stări de tensiune, se află neîncrederea unora, ostilitatea, poate chiar invidia cu care eşti privit de ceilalţi, sau orgoliile prea mari care generează această răceală în colectiv.

Ce trebuie să faci pentru a avea un creier mai eficient. Cele două activități recomandate de specialiști

Evită să discuţi cu asemenea persoane, pentru că vei primi doar răspunsuri monosilabice şi spate întors.

Comentarii: