HOROSCOP

HOROSCOP 3 august 2018

Foto: Pinterest.com

Berbec

Ai alături de tine oameni care au deplină încredere în tine şi care te susţin în ceea ce faci, iar sprijinul acestora este foarte stimulativ pentru a da tot ce ai mai bun în tine.

E cu totul altceva să faci echipă cu persoane mature, serioase, care, când promit ceva, chiar duc la îndeplinire, şi ca să nu-i dezamăgeşti încerci să te comporţi şi tu ireproşabil. Sunteţi cu toţii implicaţi într-un proiect cu miză mare, din care se poate câştiga ceva important – faimă, bani, poziţie, recunoaştere – deci nu trebuie să faci nimic la voia întâmplării, ci cu maxim simţ de răspundere!

Taur

Ai ajuns într-un punct mort al unei acţiuni de unde nu se mai poate face nimic şi te simţi ca pierdut în spaţiu. Cel mai mult te deranjează faptul că depindeau şi alţii de acest pas şi, cum nu ai nicio soluţie, bateţi cu toţii pasul pe loc şi alteptaţi o minune.

Ea nu va apărea, ca atare detaşează-te de acest eşec şi caută imediat o altă direcţie.

Nu te crampona de ceva ce n-a mers bine şi s-a împotmolit, şi mai ales nu te lăsa copleşit de atmosfera sumbră pe care cei din jurul tău o generează.

Gemeni

Adună-i alături de tine pe cei care te iubesc, prietenii cei mai apropiaţi şi pe membrii familiei, pentru că primeşti de la ei toată susţinerea de care ai nevoie pentru ce ţi-ai propus.

Vezi că nu eşti singur, că ai la cine apela, şi la bine şi la greu, că ţin cu tine orice ai face, ceea ce te încurajează să faci tot ce-ţi stă în putere ca să nu-i dezamăgeşti.

Ţi-ai asumat o sarcină pe care le-o dedici lor şi e foarte motivant să vezi zâmbetele lor satisfăcute şi să auzi laudele lor sincere, pentru că sunt cu toţii impresionaţi de ceea ce faci tu pentru ei.

Sprijinul care vine de la ei e felul lor de a-ţi întoarce binele!

CITEȘTE ȘI: Trucul simplu pentru eliminarea TARTRULUI DENTAR

Nebunie totală: A apărut telefonul care se deblochează cu INIMA

Rac

Stai si cantaresti la rece o situatie si ajungi la o singura concluzie: sa-i pui punct aici.

Condsideri ca nu merita sa mergi mai departe, nici sa tot cari dupa tine la nesfarsit o stare de lucruri care nu va mai aduce nimic nou, ca atare pregateste-te sa spui stop acum.

De maine te vei putea detasa de toate, dar acum dedica-te unui bilant final care sa te ajute sa tragi linie: a fost bine, a fost rau?

Acum poti spune mai clar pe ce nivel ai ajuns si apoi sa inchizi definitiv acel capitol, gata sa te apuci de altceva.

Leu

Deşi erai foarte concentrat la un proiect ce părea să meargă bine, azi apare o altă variantă la fel de tentantă care-ţi dă peste cap toată organizarea iniţială.

Eşti foarte derutat, pentru că acum nu mai ştii pe ce cale să mergi, de vreme ce ambele opţiuni merită atenţie. Ar fi perfect dacă ai duce totul la capăt în varianta de pornire, lăsând al doilea plan în aşteptare.

Nici nu ştii cum, din ambele idei, se pot naşte succese complet diferite şi separate, de aceea e bine să păstrezi în minte alternativa tocmai apărută ca să o pui în practică altădată.

Fecioară

Proiectele de care te ocupi la serviciu înaintează foarte bine spre nişte rezultate demne de laudă.

Atât timp cât felicitările nu vin în mod oficial, de la clienţi sau de la superiori, parcă nu te poţi bucura suficient de mult, de aceea aştepţi cu sufletul la gură acea vorbă bună menită să îţi redea încrederea în tine.

Uneori, eşti atât de nesigur pe valoarea ta încât ai nevoie de ceva care să ţi-o confirme, dar nu de la oricine, ci de la o persoană a cărei autoritate o recunoşti.

CITEȘTE ȘI: Ai dormit în această poziție? Doar așa poți evita mai multe boli

Lucrurile ZILNICE care afectează sânii

Balanță

Modul unora ceva mai jucăuş şi mai superficial de a trata lucrurile te cam debusolează, pentru că nu ştii foarte bine cum să tratezi impasul de faţă. Ei iau în glumă astfel de momente, le fac să pară mai simple decât sunt în realitate.

Ignoră riscurile şi piedicile şi vor să te influenţeze şi pe tine să le priveşti la fel, ca şi cum ar fi floare la ureche. Poate chiar merită să abordezi această atitudine lejeră, semn că întotdeauna gândirea pozitivă te scoate din impas!

Ce rost să vezi numai probleme la tot pasul când cu un zâmbet poţi trece peste toate?

Scorpion

Ai mare grijă la deciziile categorice pe care eşti gata să le iei. S-ar putea să fie nişte alegeri făcute în pripă care, mai devreme sau mai târziu, te vor pune într-o situaţie dificilă.

Dacă pe tine te scoate dintr-un impas, nu la fel se poate spune despre cei din jur, care vor primi decizia ta ca pe o veste bombă.

Fii deci prudent când spui azi un da sau un nu, pentru că s-ar putea să sune a verdict pentru altcineva care chiar are nevoie de răspunsul tău.

Dacă e un refuz, fă-l să nu sune ca o uşă trântită în nas, ca să nu strici de tot planurile unui coleg care avea nevoie de acest răspuns de la tine.

Săgetător

E o plăcere să-l vezi pe partenerul de suflet atât de implicat în proiectele comune, compania lui te încurajează, te motivează, te face să depui eforturi şi mai mari pentru a ajunge la scopurile care vă avantajează pe amândoi.

Ceea ce clădiţi acum împreună, umăr la umăr, va fi de bun augur, deci aveţi toate motivele să trageţi tare pentru a vedea acest vis împlinit.

E pentru binele vostru, al familiei voastre, al relaţiei voastre, dar e nevoie de un consum de resurse din partea ambilor parteneri în mod echitabil.

Nici unul nu pretinde eforturi doar de la celălalt, ci vâsliţi laolaltă!

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE! Cum să alegi CORECT un prezervativ. Diferă de tot ce știai!

Trucurile care te ajută să ai o relație fericită: Ce trebuie să faci

Capricorn

Unii nu reuşesc să se apropie de tine, pentru că eşti într-o pasă mult prea sensibilă din punct de vedere emoţional şi orice cuvânt îndreptat spre tine sună tăios şi cinic.

Nu exagera gravitatea replicilor, pentru că unii îţi transmit chiar lucruri adevărate şi sincere, nicidecum replici severe pe care nu le-ai merita, dar tu ai tendinţa de a pune la suflet tot ce auzi.

Linişteşte-te înainte de a spune şi tu, la rându-ţi, ce părere ai, pentru că, din cauza fragilităţii tale psihice, ai putea interpreta greşit şi ai putea avea o reacţie nelalocul ei.

Mai bine te abţii!

Vărsător

Un amic te-a rănit profund cu ceva timp în urmă, dar, dintr-o mărinimie pe care nici tu nu o înţelegi prea bine, te arăţi dispus să-l ierţi şi să-i acorzi o şansă de împăcare.

Dacă şi pe asta o strică, ar fi bine să închizi complet acest capitol, dar nu pica în plasa lui, pentru că s-ar putea să dorească de la tine o reacţie agresivă, pe care să ţi-o arunce mai apoi în cârcă, drept principalul motiv pentru care te-a jignit altădată, ceva de genul: vezi, acesta e cusurul tău!

Fii tui cel blând, cel înţelegător, cel împăciuitor, şi nu-l lăsa să te enerveze şi mai tare!

Dacă e deştept, va accepta împăcarea!

Pești

Cariera ta ajunge într-un punct de apogeu de care eşti foarte mândru, ca şi cum ai obţine un loc fruntaş într-o competiţie sau ai obţine, după eforturi susţinute, un document ce va sta la baza succesului tău profesional de acum înainte.

Poate eşti la finalul unor studii aprofundate, a unui curs de specializare şi eşti foarte mulţumit de rezultate, şi pentru că ai o patalama la mână, ai curaj să ţinteşti mai sus, către o poziţie superioară, o funcţie de răspundere sau un nivel mai înalt în ierarhie.

Insistă, şansele pot ţine cu tine pentru o lansare în forţă!

Comentarii: