LIFESTYLE

Lume, lume, s-a încheiat prigoana! Vă vine să credeţi că Bahmu şi fostul soţ au îngropat securea războiului?

Sincer, nici mie nu-mi vine să cred, şi nu că, pentru binele celor doi copii şi al celor doi adulţi, n-ar fi exact ce trebuie. Dar cunoscând turbulenţele caracteristice cuplului Silviu Prigoană-Adriana Bahmuţeanu, e clar că e o surpriză mare dacă acest amistiţiu va rămâne pentru toată viaţa.

Cuplul Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu a fost unul dintre cele mai vulcanice în showbiz-ul românesc. Asta doar dacă mă gândesc şi la goana de prin tribunale, scandaluri şi bălăcăreli la tv. De altfel chiar Bahmu recunoaşte că au avut 80 de procese şi plângeri penale.

Aveam ziua și instanța. Ajunsesem să merg la tribunal ca la mine acasă. Acum suntem la final, trebuie doar să se mai stabilească domiciliul copiilor, însă ei au crescut, sunt mari iar decizia nu mai contează pentru că vor alege singuri unde își doresc să stea. Se înțeleg foarte bine cu tatăl lor, el și-a asumat toate cheltuielile, stau la el de câteva luni, pentru că după operația de ocluzie intestinală mi-a fost foarte greu să mă mobilizez. Și acum sunt în recuperare. Da, Silviu m-a ajutat foarte mult în această perioadă, i-a plimbat pe copii prin America, prin țară, le-a cumpărat ce au vrut.”, a mărturisit Bahmu pentru Click.

Citeşte şi: Teorie incredibilă a specialiştilor: Infidelitatea contribuie la îmbunătăţirea relaţiei de cuplu

Copiii au stat la tatăl lor de la începutul anului

Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană au îngropat securea războiului, probabil au înţeles că din aceste conflicte toată lumea are de pierdut. S-au împăcat şi, după ce a fost o vreme când băieţii refuzau să meargă în vizită la tatăl lor, acum au rămas la el. E drept că în primă instanţă, tribunalul a decis ca ei să rămâne la tată, după scandalul în care mama lor era înregistrată aplicându-i corecţii fizice fiului cel mare.

Silviu nu vorbește cu mine de patru ani. L-am chemat la mediere pentru că această tăcere și necolaborare dintre noi îi afectează foarte mult pe copii. Eu am insistat la protecția copilului pentru consiliere psihologică deoarce Eduard și Maximus nici nu vorbeau cu tatăl lor. După consiliere s-au dus la vizite, s-a reluat relația, a fost totul foarte bine, însă au deficit de hiperactivitate cu deficit de atenție, adică ADHD, o tulburare de comportament pe care o dezvoltă copiii din familii conflictuale și divorțate.”, a mai spus Adriana Bahmuţeanu.

Primul pas spre terapie este comunicarea dintre părinți, chiar dacă sunt divorțați. Degeaba ai bani, le faci toate poftele și apoi le spui că mă-ta nu are bani să vă cumpere ce vă cumpăr eu, pentru că astfe de discuții și vorbe îi afectează. Nu trebuie să pui problema financiar, pentru că mai presus e iubirea decât un calculator scump”, a completat vedeta tv.

Comentarii: