SANATATE

Mergi des la baie? Când nevoia de a urina des este provocată de o boală

waarmedia.com

Cafeaua, ceaiurile sau băuturile carbogazoase pot să acţioneze ca diuretice şi să-ţi crescă diureza, dar şi anumite boli se pot manifesta prin senzaţia de urinare frecventă.

Infecţie urinară

Când bacteriile care provin din intestine pătrund la nivelul vezicii urinare, la uretră, uretere (care fac legătura între uretră şi vezica urinară) sau rinichi se intalează o afecţiune numită infecţie urinară. Ca răspuns la infecţie, la nivelul vezicii urinare apare o inflamaţie care provoacă dureri, dar şi senzaţia că trebuie să urinezi, potrivit clicksanatate.ro. Prezintă-te la medicul de familie sau la un urolog pentru un control şi pentru a primi un tratament cu antibiotic.

CITEȘTE ȘI: Fii atent la culoarea pe care o are urina ta: Te ajută să previi anumite afecțiuni

Fibrom uterin

Una dintre tipurile frecvente de tumoare benignă apărută la femeile aflate în perioada fertilă este fibromul uterin. Se manifestă prin formarea unor tumori sferice în peretele uterin. Când o tumoare se măreşte, îşi face simţită prezenţa şi prin nevoia de a urina mai des decât de obicei, deoarece tumoarea pune presiune pe vezica urinară. Un fibrom uterin poate cauza şi sângerare, menstruaţii dureroase, contacte sexuale dureroase, infertilitate.

Cistită interstiţială

O afecţiune dureroasă a vezicii urinare, cistita interstiţială este o formă cronică de cistită. Nu întâmplător, boala este numită şi sindrom al vezicii dureroase. Se manifestă prin durere pelvină şi senzaţia de presiune asupra vezicii urinare.

Diabet zaharat

Atât diabetul de tip, cât şi diabetul de tip 2 îţi pot da senzaţie de urinare frecventă. Nivelul crescut de glucoză din sânge provoacă rinichii să funcţioneze intens. O cantitate de glucoză este eliminată prin urină, de aici necesitatea de a merge des la toaletă. Testele de sânge îţi pot arăta dacă este într-adevăr nevoie de un tratament pentru diabet sau este vorba despre o altă cauză.

CITEȘTE ȘI: Retenția urinară sau golirea incompletă a vezicii urinare: Cum se manifestă și care e tratamentul potrivit

Ştiai că…

…în primul trimestru de sarcină, volumul de sânge creşte, iar rinichii sunt nevoiţi să proceseze o cantitate mare de sânge, ceea ce te face să mergi mai des la toaletă? Situaţia poate continua şi în restul sarcinii. Pe măsură ce creşte, bebe începe să pună presiune pe vezica urinară, ceea ce acutizează senzaţia de a urina. Unele graviduţe pot fi surprinse că suferă de incontinenţă urinară şi pierd urină când strănută sau când râd.

Comentarii: