SANATATE

Cum poți scăpa de o criză de fiere în 15 minute

Foto: Pinterest.com

Știai că există o cale naturală, ușoară și eficientă prin care poți scăpa de o criză de fiere în doar 15 minute? Un astfel de episod este unul dintre cele mai rele lucruri pe care le poți trăi în această viață.

De obicei, criza începe după câteva ore de când ai consumat o masă bogată în grăsimi cu o durere în partea dreaptă a abdomenului, aproape de cutia toracică. Alteori, durerea poate radia și în partea superioară a spatelui.

Primele crize de fiere te pot speria atât de tare, încât te vei duce la spital de urgență. Doctorul nu poate decât să te opereze în acest caz și să înlăture fierea. Mersul la spital e însă necesar doar atunci când durerea este insuportabilă, însoțită de febră și frisoane. Totuși, înainte de a apela la ajutorul medicilor, poți încerca un remediu cu ingrediente care se găsesc în orice casă și care te poate scăpa de durere în doar 15 minute.

Cauzele crizelor de bilă

Înainte de a afla cum poți scăpa de durerea cauzată de crizele de bilă, trebuie să înțelegi de ce apare această durere.

Fierea este un săculeț localizat sub ficat. Aceasta stochează bila produsă de ficat pentru a ajuta la digerarea grăsimilor. Bila este eliberată în intestinul subțire prin tuburi numite ducte biliare. Componentele bilei se pot cristaliza în timp și se pot întări în interiorul fierii, ducând mai departe la apariția pietrelor. Conform publicației Harvard Health, 80% dintre pietrele la fiere sunt compuse din colesterol, iar 20% din săruri de calciu și bilirubină.

CITEȘTE ȘI: 

Te înțeapă limba când mănânci fructe și legume CRUDE? E posibil să suferi de această maladie

Remediul minune care tratează bolile de ficat: Fructele care te pot scăpa de probleme

Pietrele la fiere nu cauzează durerea. Crizele apar de obicei atunci când pietrele blochează eliminarea bilei din fiere. Milioane de oameni au pietre la fiere fără a experimenta dureri și disconfort. Mai mult, aproximativ 3% dintre persoanele care au simptome dureroase dezvoltă inflamații.

Foto: Pinterest.com

Unde se simte durerea în cazul crizelor de fiere

Durerea produsă de fiere este bruscă, rapidă și se intensifică în partea superioară a abdomenului, în dreapta. Alteori mai poate radia și în zona umărului drept sau a omoplaților. Trebuie să ceri ajutor de urgență în cazul în care apar următoarele semne, ce indică o posibilă complicație:

– durere abdominală care te împiedică să stai jos;

– îngălbenirea pielii și a zonei albe a ochilor;

– febră și frisoane.

CITEȘTE ȘI: 

SEMNELE prin care corpul tău îţi transmite că ai probleme cu FICATUL

Toate secretele despre detoxifierea ficatului: Ce se întâmplă, de fapt, cu toxinele

În cazul în care nu ai simptomele de mai sus, poți încerca următorul remediu, care reduce dramatic sau elimină în totalitate durerea provocată de crizele de fiere:

Remediu pentru criza de fiere

Sute de persoane au încercat următorul remediu, care te scapă de durere în 2 minute. Totuși, la majoritatea oamenilor durerea a trecut, în medie, peste 15 minute.

Care este distanța optimă pentru a-ți PROTEJA OCHII când te uiți la TV

Ai nevoie doar de două ingrediente:

– 8 linguri de oțet de mere (de preferat organic);

– 240 ml de cidru de mere sau suc de mere natural.

Mod de preparare:

– amestecă cele două ingrediente bine și bea rezultatul treptat, în 10-15 minute.

Oțetul este destul de greu de consumat și din acest motiv este indicat să fie băut treptat. După fiecare înghițitură poți consuma puțină zeamă de lămâie.

De ce ai senzaţie de somn după ce mănânci: Specialiştii oferă răspunsul şi ne spun ce trebuie să nu facem

Iată ce trebuie să faci pentru ca acest amestec să devină mai puternic:

Întinde-te pe pat pe partea dreaptă și acoperă-te cu o pătură pentru a înlesni eliminarea bilei. De asemenea, mai poți să bei și ceai de rădăcină de păpădie după ce consumi amestecul de mai sus.

După aceste două remedii, durerea ar trebui să dispară în 15 minute. În cazul în care durerea nu dispare nici în acest caz, mergi de urgență la spital.

Comentarii: